Mulți dintre noi, cei mai tineri, am aflat zilele acestea, grație unui inspirat interviu din EVZ, despre Doru Tureanu, hocheist dinamovist considerat cel mai valoros produs românesc în acestui sport. M-am gândit că ar fi util să îi deschidem și lui un topic alături de celelalte mari glorii ale sportului dinamovist. Găsiți în cele ce urmează articolul din EVZ, precum și un comentariu scris de Iuliu.
QUOTE
Romanul care i-a batut pe americani cu patinele de fier
"Evenimentul zilei" a stat de vorbă cu Doru Tureanu, considerat cel mai bun hocheist român al tuturor timpurilor. România, cu Tureanu pe gheață, a învins echipa SUA în 1977, victorie considerată și acum una dintre cele mai mari surprize din istoria hocheiului.
Prezent cu naționala României la două ediții ale Jocurilor Olimpice de iarnă, Doru Tureanu crede că performanțele hocheiului din anii '60, '70 și '80 nu se vor mai repeta curând.
Erau vremuri când între fotbaliști și sportivii altor ramuri ale cluburilor departamentale nu erau mari diferențe. Nici măcar de imagine. Și unii și alții erau bine plătiți, beneficiari ai unui sistem semi-profesionist care a dispărut însă după 1989, nu mergeau la serviciu și se bucurau de notorietate. Cei mai mulți erau luați cu arcanul de la cluburile din provincie, alții veneau de bună voie și nesiliți de nimeni, atrași de perspectiva de a avea asigurat traiul după încheierea carierei. Erau vremurile când finalele Cupei Campionilor la volei ori popice se disputau între formații românești. Erau vremuri când la fiecare disciplină sportivă exista un Nicolae Dobrin, adică un fenomen.
La șpriț cu fotbaliștii
Doru Tureanu a fost pentru hocheiul pe gheață românesc ceea ce a fost Dobrin pentru fotbal. Cel mai bun! O spun toți coechipierii săi din perioada în care naționala de hochei pe gheață a României era o prezență constantă la Jocurile Olimpice. De aceeași părere sunt și predecesorii acelei generații de excepție, singura care s-a bătut în grupa de elită a campionatului Mondial, alături de titanii Rusia, SUA, Cehoslovacia, Canada sau Suedia. Ca atacant la Dinamo, Doru Tureanu mergea la câte un șpriț alături de fotbaliștii grupării din Ștefan cel Mare. Se laudă și acum cu asta.
După ce s-a lăsat de hochei, Tureanu n-a știut să-și gestioneze celebritatea. Loviturile pe care viața i le-a dat în plan personal l-au debusolat. Gena de campion l-a ajutat totuși să treacă peste moartea părinților, peste un divorț cu cântec și peste ideea că nu mai e în centrul atenției. Dar nu să și continue în sportul căruia, așa cum îi place să spună, i-a dedicat "o viață de om". Doru Tureanu e un caz unic. După ce și-a încheiat cariera de jucător, el nu a mai rămas aproape de hochei decât vreo doi ani. Iar asta se întâmpla în 1989.
A jucat fotbal cu Mircea Sandu și hochei cu Țiriac
În ultimii 20 de ani, "Dobrin" al hocheiului românesc n-a mai călcat decât foarte rar pragul Patinoarului "23 August". Nici nu mai știe când a patinat ultima oară. În toți acești ultimi 20 de ani, hocheiul românesc i-a dus dorul lui Tureanu. Nu și cei care s-au ocupat de destinele acestui sport. Culmea, președinte al FRHG a fost aproape două decenii fostul său coechipier de la Dinamo, Eduard Pană. Când aude de Pană, Doru Tureanu strâmbă din nas și bombăne. Chiar dacă el e considerat cel mai bun hocheist român al tuturor timpurilor, cel care reprezintă România în "Hall of Fame" e însă Eduard Pană. "A avut grijă cât a fost în fruntea federației inclusiv de asta", spune Tureanu.
Dinamo a dominat hocheiul românesc la începutul anilor '70. Secția de hochei a grupării "roș-albe" e desființată de ani buni
Cariera sportivă a lui Doru Tureanu a început cu fotbalul. A jucat alături de Mircea Sandu, actualul președinte al Federației Române de Fotbal, cu care spune că a rămas în relații foarte bune. A practicat fotbalul în paralel cu hocheiul pe gheață, iar cel care l-a ajutat să aleagă a fost antrenorul de hochei Mihai Flamaropol. Tureanu s-a aflat pe aceeași gheață chiar și cu Ion Țiriac, cel care, înainte de tenis, a practicat hocheiul! A jucat la Dinamo între 1969 și 1988, ultimul an fiind antrenor atât la gruparea din Ștefan cel Mare, cât și la echipa națională. "Sunt un tip sentimental. Divorțul m-a dat complet peste cap. Îmi pierdusem și părinții, așa că nu mai aveam cui să îi cer un sfat. Eram confuz, nu știam încotro să o apuc", povestește Tureanu. S-a apucat de băutură, dar spre norocul său, și-a revenit la timp. Nu l-a mai interesat însă hocheiul.
"Aveam patine de fier și rupeam 10 crose pe meci"
Doru Tureanu a făcut parte din cea mai bună generație a hocheiului românesc. Cu el pe gheață, România a învins Statele Unite ale Americii în 1977, la singura participare a primei noastre reprezentative în elita hocheiului mondial. Victoria României în fața SUA, scor 5-4, e considerată și acum una dintre cele mai mari surprize din istoria hocheiului. "La Viena s-a disputat acel Mondial. Țin minte că se terminase meciul și stăteam pe gheață fără să scot o vorbă. Nu eram singurul, însă. Nu ne venea să credem. Priveam tabela de marcaj, apoi ne uitam la hocheiștii americani... Ne-a trebuit ceva vreme să realizăm ceea ce făcusem", povestește Doru Tureanu. "Aveam patine de fier și rupeam 10 crose pe meci. Americanii rupeau una tot turneul. Acestea erau condițiile. Și cu toate acestea i-am bătut pe americani", povestește eroul nostru.
La Jocurile Olimpice de la Lake Placid, ultima participare a hocheiului pe gheață românesc la o asemenea competiție, Tureanu a fost cel mai bun. În meciul câștigat în fața RFG-ului, scor 6-4, el a marcat patru goluri, fiind desemnat cel mai bun hocheist al zilei la Jocurile Olimpice.
"Prostule, d'aia te-am trimis eu în Japonia, să-mi aduci ceas?"
Tureanu știe o mulțime de povești. Mai uită unele amănunte, moment în care îi sare în ajutor Mihai Popescu, bunul său prieten. Cei doi au rămas foarte apropiați, deși au evoluat la cluburi rivale, Popescu fiind stelist. "De ce n-am rămas în străinătate? De prost, cred", spune Tureanu. "Ar fi trebuit să plec, pentru că oferte au tot fost. Eram, însă, îndrăgostit. Cum să plec eu în altă țară? Regret și acum că n-am făcut acest pas".
"Evenimentul zilei" a stat de vorbă cu Doru Tureanu, considerat cel mai bun hocheist român al tuturor timpurilor. România, cu Tureanu pe gheață, a învins echipa SUA în 1977, victorie considerată și acum una dintre cele mai mari surprize din istoria hocheiului.
Prezent cu naționala României la două ediții ale Jocurilor Olimpice de iarnă, Doru Tureanu crede că performanțele hocheiului din anii '60, '70 și '80 nu se vor mai repeta curând.
Erau vremuri când între fotbaliști și sportivii altor ramuri ale cluburilor departamentale nu erau mari diferențe. Nici măcar de imagine. Și unii și alții erau bine plătiți, beneficiari ai unui sistem semi-profesionist care a dispărut însă după 1989, nu mergeau la serviciu și se bucurau de notorietate. Cei mai mulți erau luați cu arcanul de la cluburile din provincie, alții veneau de bună voie și nesiliți de nimeni, atrași de perspectiva de a avea asigurat traiul după încheierea carierei. Erau vremurile când finalele Cupei Campionilor la volei ori popice se disputau între formații românești. Erau vremuri când la fiecare disciplină sportivă exista un Nicolae Dobrin, adică un fenomen.
La șpriț cu fotbaliștii
Doru Tureanu a fost pentru hocheiul pe gheață românesc ceea ce a fost Dobrin pentru fotbal. Cel mai bun! O spun toți coechipierii săi din perioada în care naționala de hochei pe gheață a României era o prezență constantă la Jocurile Olimpice. De aceeași părere sunt și predecesorii acelei generații de excepție, singura care s-a bătut în grupa de elită a campionatului Mondial, alături de titanii Rusia, SUA, Cehoslovacia, Canada sau Suedia. Ca atacant la Dinamo, Doru Tureanu mergea la câte un șpriț alături de fotbaliștii grupării din Ștefan cel Mare. Se laudă și acum cu asta.
După ce s-a lăsat de hochei, Tureanu n-a știut să-și gestioneze celebritatea. Loviturile pe care viața i le-a dat în plan personal l-au debusolat. Gena de campion l-a ajutat totuși să treacă peste moartea părinților, peste un divorț cu cântec și peste ideea că nu mai e în centrul atenției. Dar nu să și continue în sportul căruia, așa cum îi place să spună, i-a dedicat "o viață de om". Doru Tureanu e un caz unic. După ce și-a încheiat cariera de jucător, el nu a mai rămas aproape de hochei decât vreo doi ani. Iar asta se întâmpla în 1989.
A jucat fotbal cu Mircea Sandu și hochei cu Țiriac
În ultimii 20 de ani, "Dobrin" al hocheiului românesc n-a mai călcat decât foarte rar pragul Patinoarului "23 August". Nici nu mai știe când a patinat ultima oară. În toți acești ultimi 20 de ani, hocheiul românesc i-a dus dorul lui Tureanu. Nu și cei care s-au ocupat de destinele acestui sport. Culmea, președinte al FRHG a fost aproape două decenii fostul său coechipier de la Dinamo, Eduard Pană. Când aude de Pană, Doru Tureanu strâmbă din nas și bombăne. Chiar dacă el e considerat cel mai bun hocheist român al tuturor timpurilor, cel care reprezintă România în "Hall of Fame" e însă Eduard Pană. "A avut grijă cât a fost în fruntea federației inclusiv de asta", spune Tureanu.
Dinamo a dominat hocheiul românesc la începutul anilor '70. Secția de hochei a grupării "roș-albe" e desființată de ani buni
Cariera sportivă a lui Doru Tureanu a început cu fotbalul. A jucat alături de Mircea Sandu, actualul președinte al Federației Române de Fotbal, cu care spune că a rămas în relații foarte bune. A practicat fotbalul în paralel cu hocheiul pe gheață, iar cel care l-a ajutat să aleagă a fost antrenorul de hochei Mihai Flamaropol. Tureanu s-a aflat pe aceeași gheață chiar și cu Ion Țiriac, cel care, înainte de tenis, a practicat hocheiul! A jucat la Dinamo între 1969 și 1988, ultimul an fiind antrenor atât la gruparea din Ștefan cel Mare, cât și la echipa națională. "Sunt un tip sentimental. Divorțul m-a dat complet peste cap. Îmi pierdusem și părinții, așa că nu mai aveam cui să îi cer un sfat. Eram confuz, nu știam încotro să o apuc", povestește Tureanu. S-a apucat de băutură, dar spre norocul său, și-a revenit la timp. Nu l-a mai interesat însă hocheiul.
"Aveam patine de fier și rupeam 10 crose pe meci"
Doru Tureanu a făcut parte din cea mai bună generație a hocheiului românesc. Cu el pe gheață, România a învins Statele Unite ale Americii în 1977, la singura participare a primei noastre reprezentative în elita hocheiului mondial. Victoria României în fața SUA, scor 5-4, e considerată și acum una dintre cele mai mari surprize din istoria hocheiului. "La Viena s-a disputat acel Mondial. Țin minte că se terminase meciul și stăteam pe gheață fără să scot o vorbă. Nu eram singurul, însă. Nu ne venea să credem. Priveam tabela de marcaj, apoi ne uitam la hocheiștii americani... Ne-a trebuit ceva vreme să realizăm ceea ce făcusem", povestește Doru Tureanu. "Aveam patine de fier și rupeam 10 crose pe meci. Americanii rupeau una tot turneul. Acestea erau condițiile. Și cu toate acestea i-am bătut pe americani", povestește eroul nostru.
La Jocurile Olimpice de la Lake Placid, ultima participare a hocheiului pe gheață românesc la o asemenea competiție, Tureanu a fost cel mai bun. În meciul câștigat în fața RFG-ului, scor 6-4, el a marcat patru goluri, fiind desemnat cel mai bun hocheist al zilei la Jocurile Olimpice.
"Prostule, d'aia te-am trimis eu în Japonia, să-mi aduci ceas?"
Tureanu știe o mulțime de povești. Mai uită unele amănunte, moment în care îi sare în ajutor Mihai Popescu, bunul său prieten. Cei doi au rămas foarte apropiați, deși au evoluat la cluburi rivale, Popescu fiind stelist. "De ce n-am rămas în străinătate? De prost, cred", spune Tureanu. "Ar fi trebuit să plec, pentru că oferte au tot fost. Eram, însă, îndrăgostit. Cum să plec eu în altă țară? Regret și acum că n-am făcut acest pas".
Doru a avut in joc ceva din stilul profesionistilor canadieni, tehnica perfecta, control al pucului, patinaj si - ceea ce a lipsit in general hocheistilor romani - forta! N-a ezitat sa se angajeze in contacte fizice cu jucatori mai solizi ca el si in general ei cadeau.
La Dinamo a aparut foarte tanar, un adevarat copil minune. la inceput a jucat excelent ca fundas, apoi a trecut la inaintare. Nu a fost coechipier cu Tiriac, care abandonase hocheiul de performanta inainte de venirea lui Doru la Dinamo.
Coechipieri: portarii Dumitras si Hutanu, Zganca, Scheau, Corduban, Fagaras, Pana, Florescu, Ciobotaru, Basa, Boldescu, Stefan, Bandas, Axinte, Costea. Cu ultimii doi a format o excelenta linie de atac la Dinamo si la Nationala.
Hochei, rugbi, handbal, volei, ce-am fost prin ann 60-80 si unde suntem acum...