Help - Search - Members - Calendar
Full Version: Gheorghe Băcuț (I)
Comunitatea virtuală a suporterilor dinamoviști > DinamoMania :: Dinamo echipa noastra > Glorii dinamoviste
Cai Lun
Orădean la origini, Băcuț s-a născut pe data de 12 iulie 1927. După ce a evoluat mai întâi la echipele locale Stăruința (1941) și Libertatea (1945), debutează în Divizia A la ITA Arad, chiar într-un meci împotriva fostei sale echipe, Libertatea. La Arad, cucerește cu formația textiliștilor două titluri (în 1947 și 1948) și o Cupă a României, în anul în care ITA Arad reușea eventul – 1948.
În 1949, la un an după fondarea clubului Dinamo, Băcuț vine în Ștefan cel Mare, unde se impune imediat ca titular. Seriozitatea, sârguința, disciplina și modestia, i-au adus banderola de căpitan al echipei.

Era un fundaș de fier, putea evolua și mijlocaș, având clarviziune în joc. A reușit performanța de a nu primi nici un cartonaș galben sau roșu! Cu el lider în teren, DINAMO a cucerit în 1955 primul titlu de campioană din istoria clubului, la capătul unui sezon în care defensiva roș-albilor a fost depășită de doar de 19 ori (cu toate acestea, recordul celor mai puține goluri încasate într-un campionat nu ne aparține). De notat în palmaresul său, ar fi și cele 4 titluri de vicecampion, dintre care 3 consecutive, reușite cu Dinamo - în 1951, 1952, 1953 și 1956.
Cariera și-o va încheia în orașul natal, la CS Oradea, echipă contra căreia jucase ultimul meci în prima divizie, îmbrăcând tricoul lui Dinamo - se întâmpla pe 15 iunie 1948.

Gheorghe Băcuț a îmbrăcat tricoul naționalei de 28 de ori. A debutat la numai 18 ani și două luni, sub comanda lui Coloman Braun, într-un meci al cărui rezultat nu vrem să îl pomenim, contra Ungariei, la Budapesta, pe 30 septembrie 1945. Sub tricolor a înscris o singură dată. În 1947, pe data de 6 iulie, România juca la Sofia și învingea Bulgaria, în cadrul Campionatului Balcanic și al Europei Centrale, cu scorul de 3-2 - Băcuț deschizând scorul în minutul 38.

În ciuda unei cariere respectabile, mai ales în acea perioadă, Gheorghe Băcuț se va stinge prea devreme din viață. A decedat pe 11 iulie 1974, cu o lună înainte de a împlini 47 de ani. A fost maestru emerit al sportului.
iuliu
Fratii Bacut au fost precursorii fratilor Nunweiller .
Fratele cel mare , Gheorghe Bacut I , a jucat la Dinamo din 1949 pana in 1957 . Postul pe care s-a consacrat , atat la Dinamo cat si la echipa nationala , a fost cel de mijlocas stanga , numarul 6 in vechiul sistem de joc WM . A facut cuplu cu Calinoiu , preluand sarcini defensive si ajutand apararea . In mod sigur n-a primit nici un cartonas de nici o culoare ( cartonasele vor aparea in fotbal peste vreo 25 ani ) dar se vorbea despre el ca despre un jucator foarte corect care reusea sa-si indeplineasca sarcinile defensive aproape fara sa faulteze .
In 1951 a venit la Dinamo si Ladislau Bacut II care a jucat stoper pana in 1957 . Cei doi frati au fost titulari in echipa care in 1955 a adus lui Dinamo primul titlu de campioana .
Curios , cei doi au jucat stoper + mijlocas stanga , numerele 3 si 6 pe tricouri ( pe atunci numarul de pe tricou indica postul pe care juca in teren respectivul jucator ) , exact aceleasi posturi si aceleasi numere pe care le vor purta peste 10 ani ceilalti frati , Nelu si Lica Nunweiller !!
This is a "lo-fi" version of our main content. To view the full version with more information, formatting and images, please click here.
Invision Power Board © 2001-2012 Invision Power Services, Inc.