Help - Search - Members - Calendar
Full Version: Campania de selectie nationala a CS DINAMO
Comunitatea virtuală a suporterilor dinamoviști > DinamoMania :: Dinamo echipa noastra > CS Dinamo
djmihaitza
La sfarsitul lunii trecute CS Dinamo a lansat probabil cel mai ambitios proiect din ultimii ani in Romania in ceea ce priveste atragerea copiilor elevi si scolari catre sport (individual sau de echipa) in general si catre culorile alb-rosii in special.

Pe 24 Nov'08 a avut loc in incinta Complexului din Sos. Stefan cel Mare un spectacol conceput în format „cultural-sportiv-educativ” care a dat practic startul acestei campanii. Desi n-au trecut decat doua saptamani, avem deja prima sportiva legitimata ca urmare a demararii acestui proiect. Numele ei este Patrut Diana eleva in clasa a 9-a la "Edmond Nicolau" si maine va sustine primul antrenament pentru probele de maraton si semimaraton.

Daca esti parinte si vrei sa-ti indrumi copilul catre sport (atletism, gimnastica artistica, judo, lupte greco-romane, haltere, scrima, box, tir, karate, natatie, tenis de camp, taekwondo, rugby, polo, baschet, volei, handbal s.a.) ori esti elev/scolar si vrei sa te legitimezi la Dinamo, in acest topic puteti cere detalii suplimentare vis-a-vis de campania nationala de selectie.

Intrebarilor voastre va raspunde d-na Rodica Cornianu-Dragan (consilie CS DINAMO).
cornianu
Câte ceva despre ce ne propunem în
Campania Națională de Selecție:
- CLUBUL SPORTIV DINAMO BUCUREȘTI - CAMPIONII MILENIULUI III, SPORT - SĂNĂTATE - PERFORMANȚĂ.
(sunt psiholog Rodica Cornianu, coordonator al acestei campanii)

Clubul Sportiv Dinamo București, locul unde se fabrică campionii, cum ne place nouă să spunem, invită prin această acțiune în Complexul Sportiv din Ștefan cel Mare, pe toți copiii și adolescenții care doresc să facă sport și care, vor să fie viitori învingători în tricouri alb-roșu.
Pentru început am gândit un proiect pe doi ani, bogat în evenimente sportive și cultural-educative, având convingerea că dragostea copiilor și a adolescenților pentru sport și culorile clubului ne vor îndemna să îl continuăm.
Ne-am propus ca prin modalități motivante și mai puțin convenționale, combinând distracția cu efortul serios și visele îndrăznețe ale începătorului cu abilitatea performerului, să creștem atractivitatea copiilor și a adolescenților pentru sport.
Desigur că, un obiectiv la fel de important în acest context este acela ca prin activitățile specifice de selecție sa depistam copiii cu potențial pentru sport de performanță, urmând a-i pregăti să devină campioni.
De fapt, ne propunem mult mai mult, ne propunem să le oferim copiilor și adolescenților care vor face sport, sport sistematic, posibilitatea de a dobândi o calitate de mare valoare umană - spiritul de învingător - și de asemenea, fair play-ul și, de ce nu, formarea într-o variantă atractivă a capacității de a fi perseverenți în a depăși obstacolele în mod sănătos, întrecându-se cu sine și apoi cu ceilalți.
Ne-a animat în organizarea acestei ample acțiuni, anevoioasă în unele momente, tocmai inerția pe care o simțim cu toții, specialiști în sport sau suporteri, la copii și adolescenți de a-și dedica din timpul liber mai mult timp practicării unui sport.
Terenul, bazinul, mingia, haltera, mănușile de box, tatami, racheta de tenis, pista de atletism etc., etc. pot fi, tot atât de atractive ca și celelalte preocupări ale vârstei tinere dacă le prinzi gustul.
[i]Și unde oare ai putea să înveți mai bine cum să devii campion, decât într-un complex sportiv, Complexul Sportiv Dinamo București? De ce campion? Pentru că la Dinamo noi gândim că sunt campioni toți sportivii, fie doar și pentru faptul că au reușit să-și învingă comoditatea și să vină să practice o disciplină sportivă.
Sloganul acestei campanii - CAMPIONII MILENIULUI III, SPORT - SĂNĂTATE - PERFORMANȚĂ nu a fost ales întâmplător. El este, aș putea spune, unda de șoc, care ar trebui să ne scuture pe toți cei care suntem responsabili pentru generația ce va urma
.

Pe 24 noiembrie a.c. am lansat Campania Națională de Selecție.
Evenimentul a fost marcat prin organizarea în incinta Complexului Sportiv Dinamo București a unui spectacol conceput în format cultural-sportiv-educativ, organizat împreună cu: Agenția Națională Antidrog, Agenția Națională Antidoping, Centrul Cultural al Ministerului Internelor și Reformei Administrative, Inspectoratul Școlar al Sectorului 2 și Grupul muzical „Miracol” din cadrul Clubului Copiilor sectorului 6, „beneficiarii” fiind un mare număr de copii și adolescenți din unități școlare din Municipiul București.
Cu această ocazie invitații, respectiv copiii și adolescenții, s-au cunoscut cu sportivii de la Dinamo, începători, performeri sau campioni olimpici, au schimbat impresii și au asistat la scurte demonstrații de măiestrie sportivă. Au văzut de asemenea împreună o piesă de teatru, moment organizat de partenerul nostru A.N.A., „100% risc droguri”, povestea unei adolescente care aflată în situația de a începe să consume droguri cere ajutorul celor din jur. Caracterul interactiv al piesei i-a determinat pe spectatori s㠄o salveze” pe fată și să o invite în lumea distracțiilor adevărate care „nu te pierd”. Interesant a fost faptul că o parte din copii i-au propus să facă sport, și de ce nu, sport la DINAMO.
Tot cu ocazia lansării Campaniei Naționale de Selecție, grupul muzical „Miracol”, partenerul nostru cel mai simpatic, a lansat imnul „Sportivii cu tricouri alb-roșu”, care a fost cântat karaoke împreună cu spectatorii. Imnul poate fi ascultat pe site-ul clubului. Zilele viitoare imprimăm „Moș Crăciun face sport la Dinamo” și, sperăm curând lansarea unui CD!
Evenimentul a fost mediatizat de mai multe posturi de televiziune și radio- România Actualități.
Acțiunile structurate în programul pe care ni l-am propus sunt în plină desfășurare.
Pentru mai multe informații vă invităm să vizitați site-ul www.csdinamo.eu
COSMIN C
Vorbind de o Campanie nationala, cum se va desfasura la nivel national? Pentru copiii din Bucuresti e mai simplu, o mediatizare buna ar putea da rezultate. Dar la nivelul tarii, oricata publicitate s-ar face, e greu de crezut ca un parinte din Satu Mare, de ex, isi ia copilul de mana si pleaca la Bucuresti cu el numai pentru ca a vazut undeva ca la Dinamo se face selectie pentru un anumit sport.

Ma refer la faptul ca sunt orase in tara , si nu sunt deloc putine in aceasta situatie, unde nici daca vrei nu ai unde sa-ti duci copilul sa practice un sport. Si nu neaparat pentru a face din el un mare campion.

Actiuni de genul celei despre care ati vorbit, intalniri cu marii sportivi ai clubului, spectacole, competitii sub egida clubului Dinamo, in diverse orase din tara, ar insema foarte mult atat pentru cei carora va adresati prin aceasta campanie, dar si pentru club. Daca specialistii nu vor descoperi in fiecare oras mari talente, cel putin putem castiga suporteri, simpatie, si nu-i putin lucru.
Max
Pe mine m-ar interesa o astfel de selectie.
Baiatul meu este legitimat la CSS Targoviste , sectia basket - juniori 3 - anul '96-'97 .
O astfel de oportunitate nu merita scapata .
cornianu
[b]NEWS ALERT! Campania de selectie Nationala "C.S. DINAMO - CAMPIONII MILENIULUI III, SPORT-SANATATE-PERFORMANTA"
Multumesc celor interesati de viitorul copiilor si adolescentilor, de preocuparile lor, de felul cum acestia, pot in functie si de alternativele pe care noi adultii le oferim, sa opteze cu indrazneala pentru sport. Vorbesc atat in numele clubului din Stefan cel Mare, cat si in nume propriu in calitate de coordonator al acestei Campanii. [/b]
Campania, asa cum am precizat,a debutat de curand, fiind un obiectiv important pe termen lung privind cooptarea de cat mai multi copii si adolescenti catre sport, depistarea, incurajarea si sustinerea talentelor si pasionatilor deja initiati, cat si deosebit de important, lansarea in aria nationala si internationala de noi campioni.
Desigur ca nu ne limitam la Bucuresti, doar este o Campanie Nationala!!!!!!!!!! Din prima luna a anului ce urmeaza ne-am organizat pentru a promova si desfasura actiuni propriu-zise in intreaga tara.
Pasiunea, talentul si visele nu au granite si toti copiii sunt invitati sa intre in marea "FAMILIE DINAMO" locul unde sustinem si incurajam sportul, sanatatea si performanta, locul unde se afla "fabrica de campioni".
[b]
CONCRET, LANSAM O PRIMA PROPUNERE DE COLABORARE CARE NE IMPLICA PE TOTI CEI CARE SUSTINEM SPORTUL SI DINAMO: VA INVITAM, STIMATI SUPORTERI DINAMO SI PE TOTI CEI CARE IUBITI SPORTUL SI CREDETI IN VISE INDRAZNETE, SA VA ALATURATI ACTIUNILOR DE PROMOVARE A ACESTEI CAMPANII SI SA O SUSTINETI PENTRU A O FACE IMPREUNA CAT MAI VIZIBILA
.
[/b]

Incurajati copiii si adolescentii sa ne contacteze, e-mail cornianu.rodica@yahoo.com, invitatii sa petreaca cateva minute pe site-ul csdinamo.eu, sa afle despre aceasta alternativa, sa asculte imnul campaniei "SPORTIVII CU TRICOURI ALB-ROSU" (on-line audio pe site la sectiunea "Campania de selectie).
Am sa va dezvalui un secret. Am vorbit cu Mos Craciun si............. pentru Sarbatorile de Iarna am aflat ca a pregatit un dar pentru toti copiii si desigur pentru suporterii DINAMOVISTI. Este voba despre melodia "Mos Craciun face sport la DINAMO", care cat de curand va fi lansata!!!!!!!!!!!!!! (eu sunt on-line cu Mos Craciun, il aud... tocmai repeta!!!! crazysanta.gif
Ne revedem curand!!! Rodica busted_blue.gif


[/color][size="3"][/size][color="#FF0000"]
Max
V-am trimis si eu un maill dar n'am primit niciun raspuns ....
Va intreb si aici...
Ce se intampla cu cei din provincie care vor fi selectionati, ma refer aici la scoala si cazare .
Adica, mi se pare cam riscant sa las un copil de 12 ani in Bucurestiul zilelor noastre nesupravegheat .
cornianu
Asa cum am postat azi dimineata, revin si explic detaliul referitor la Campania de selectie privin copiii din alte orase si localitati decat Bucurestiul.
Desigur ca nu ne limitam la Bucuresti, doar este o Campanie Nationala!!!!!!!!!! Din prima luna a anului ce urmeaza ne-am organizat pentru a promova si desfasura actiuni propriu-zise in intreaga tara.
Ca orice activitate care doreste sa aiba rezultatul scontat, mai ales cand este de asa o anvergura, actiunile Campaniei au un calendar si etape, o structura exacta si organizata a promovarii si activitatilor propriu-zise de selectie. Va rog pentru inceput sa trimiteti un e-mail, daca doriti, cu mai multe date despre fiul dvs.: pentru a fi inregistrat in baza de date la sportul practicat: data nasterii, prenumele, competitii la care a participat, postul preferat in structura echipei de basket. Referitor la detalii privind modalitatea in care un copil din alt oras poate practica sportul in Stefan cel Mare, avem deja raspunsul pregatit, dar toate la timpul lor. Ne auzim curand, Rodica
COSMIN C
Campania Nationala de Selectie / Evenimentele lunii Decembrie


DinamoMania si Clubul Sportiv Dinamo Bucuresti, reprezentat prin d-na consilier Cornianu-Dragan Rodica, va informeaza in cele ce urmeaza asupra evenimentelor publice în care C.S. DINAMO este implicat in activități de promovare a Campaniei Naționale de Selecție:

„CLUBUL SPORTIV DINAMO BUCURESTI, CAMPIONII MILENIULUI III-SPORT-SANATATE-PERFORMANTA”



a) Luni, 15 dec, ora 13.00

În spectacol la Centrul Cultural MIRA:

- “MIRACOL” cântă Imnul Campaniei și lanseaz㠓Moș Crăciun face sport la Dinamo”

- 400 copii spectatori

- copiii primesc în punga de cadouri fluturași cu „info.Campanie”

- campioni ai clubului dau autografe copiilor și prezintă Campania

(Marian Simion, Campion Olimpic box, și 2-3 sportivi juniori Campioni Naționali)



b) Joi, 18 dec, ora 10.00

Idem a); 300 copii spectatori

Concret: dl. Ivan Pațaichin si alti mari campioni ai Clubului vor semna (autograf) pe un număr de 50 de fluturași pe care îi vom oferi la sală copiilor.



c) Sambata, 20 dec, ora 12-16

Spectacol pentru copii și tineret, scenă în aer liber, Parcul Tineretului

- Voluntari de la Club împart fluturași cu „info.Campanie și autografe”, copiilor și adolescenților spectatori



Cele trei acțiuni vor fi mediatizate de presă, radio și televiziune.

(S-a anunțat TV Realitatea care va filma special partea de spectacol a Campaniei pentru emisiunea de SPORT, s.a.)


___________________


Intrebarea e: acesti 300-400 de copii spectatori, cine sunt? Adica, orice parinte isi poate lua copilul de mana sa-l duca la aceste spectacole avand siguranta ca intra in sala (copilul) si nu sta cu el pe la usi? Intrarea e pe baza de invitatii, bilete, sau cum?
Max
Am impresia ca este o abureala, sunt curios cum vor decurge actiunile pe mai departe.
cornianu
CLUBUL SPORTIV DINAMO BUCUREȘTI-"CAMPIONII MILENIULUI III, SPORT-SĂNĂTATE-PERFORMANȚĂ"

PRIMA SPORTIVA LEGITIMATĂ în „Campania Națională de Selecție” C.S. DINAMO
PĂTRUȚ DIANA GEORGIANA 17 ani
BUCUREȘTI

descoperită la Colegiul Tehnic "Edmond Nicolau", București
primul antrenor și susținător din școală: profesorul de educație fizică: Vladimir Toma
PORTRETUL SPORTIVEI
- minionă, frumoasă, blondă, inteligentă și deosebit de ambițioasă
- spirit de învingător
- aleargă cu plăcere distanțe lungi de când se știe
- întotdeauna își propune să fie prima
- a participat începând de la 12 ani la toate competițiile de alegări organizate în sistem școlar și municipal

PALMARES SPORTIV (selectiv)
2005,la 13 ani, Crosul Loteriei Române, 7 km, locul 69 în clasament
2008, 17 ani, Crosul Power R, Bucuresti, 20 km, locul III

A ÎNCEPUT ANTRENAMENTELE!!!!!!!!!!!
Este atent consiliată în primele antrenamente de VALERIU TOMESCU, olympic coach al MEDALIATEI OLIMPICE, BEIJING 2008, MARATON, CONSTANTINA DITA TOMESCU
Este zilnic antrenată de Ivan Cristian, antrenor de atletism al clubului C.S. DINAMO
PRIMELE IMPRESII DIN ANTRENAMENTELE UNEI VIITOARE CAMPIOANE
- talentată
- muncitoare
- serioasă
PRIMUL MIC DAR DE LA DINAMO: Cadoul de la Moș Crăciun primit pe fundalul muzical „ Moș Crăciun face sport la DINAMO”
PRIMA PROPUNERE DE NOMINALIZARE PENTRU „PORTRETUL” PREZENTAT MAI SUS, SUSȚINUTĂ DE CAMPANIA DE SELECTIE NATIONALA A C.S. DINAMO BUCUREȘTI – pentru „Premiile DINAMOMANIA 2008”
cornianu
LUNI, 15 DECEMBRIE, in cadrul festiv al unui spectacol de Craciun, A FOST LANSAT CANTECUL
" MOS CRACIUN FACE SPORT LA DINAMO" crazysanta.gif

Este minunat! Este un dar pe care copiii grupului muzical "MIRACOL", de la Clubul copiilor sectorului 6, Bucuresti si compozitoarea d-na GABRIELA SAUCIUC-CICONE, il daruiesc tuturor celor care indragesc sportul!
Iata cateva versuri din cantec:

"Dragă, dragă Moș Crăciun
Eu vreau să-ți dăruiesc
Tot ce e mai bun

Eu sunt sportiv la DINAMO
Cupe și trofee vreau să-ți dăruiesc
Eu sunt sportiv la DINAMO
Gloria mea îți dăruiesc.

Dragă, dragă Moș Crăciun
Te invit pe stadion
Să faci sport

...............
Dragă, dragă Moș Crăciun
Te invit pe stadion
Să mă vezi

Dragă, dragă Moș Crăciun
Te invit să vezi că sunt
Cel mai bun"

Ne revedem curand, Rodica busted_blue.gif
Max
Doamna Cornianu , mi se pare mie ca fentati raspunsurile la intrebarile noastre sau dumneavoastra nu cititi nimic din ceea ce se discuta pe acest topic ?
Ma faceti sa ma intreb ce urmariti de fapt, sa promovati niste spectacole pentru copii sau sa cautati tineri sportivi cu adevarat talentati care isi doresc sa lupte pentru aceste culori ?
Ceva ma face sa ma indoiesc de seriozitatea acestei actiuni.
cornianu
Domnule "MAX". Chiar inainte ca dvs. sa postati comentariul de mai sus, am postat "fisa" primei sportive legitimata in contextul actiunilor Campaniei Nationale de Selectie si alte informatii. Detaliile concrete despre cum, unde si cand mergem si selectionam copii, adolescenti, sportivi care doresc sa practice sport la C.S. Dinamo nu fac obiectul postarilor pe site, ci sunt actiuni concrete care CHIAR se desfasoara, drept dovada.......informatia de mai sus. Numeroasele contactari pe care le avem si pe e-mail de la copiii si adolescentii atrasi de aceasta campanie, primesc raspunsurile personalizate. dar nu aceasta este modalitatea principala a selectiei propriu-zise. In ceea ce priveste formatul cultural-educativ, consideram ca sportul face parte din marele capitol "social" al societatii noastre, ca si atitudinea suporterilor, sustinatorilor, etc., adresata celor care practica si indragesc sportul, sportul la DINAMO, si culorile clubului.
Max
Nu va suparati , dar tratati subiectul de parca ar fi o actiune a SRI.
Multumesc dar nu ma mai intereseaza, saru' mana!
cornianu
SFINTELE SARBATORI DE CRACIUN SA VA FIE LINISTITE, FERICITE SI CU BUCURII ALATURI DE CEI DRAGI!

DORIM TUTUROR CELOR CARE INDRAGESC SPORTUL SI DINAMO,
UN AN NOU FERICIT, CU IMPLINIRI SI SUCCESE!

LA MULTI ANI, 2009!

Cornianu-Dragan Rodica, coordonator Campania Nationala de Selectie, consilier Presedinte C.S. Dinamo Bucuresti
cornianu
Stimati Dinamovisti, Campania Nationala de Selectie continua. Speram ca in curand sa lansam pentru copiii si adolescentii din Bucuresti Programul "SPORTIV IN WEEK-END LA DINAMO". Ne auzim curand, Rodica Cornianu
Cai Lun
Huh.. ma temeam ca odata cu schimbarile de la varf s-a schimbat si viitorul campaniei. Ma bucur ca nu s-a intamplat asta....
cornianu
Stimati suporteri DINAMOVISTI, am crezut si am sperat mai mult decat oricine ca aceasta Campanie Nationala (pe care am gandit-o si coordonat-o) sa fie ocazia reala in contextul careia la Clubul Sportiv Dinamo Bucuresti sa practice sport cat mai multi copii, posibil (de ce nu) viitorii mari campioni. Din pacate, asa cum se intampla cu visele mai altfel decat obisnuitul, activitatile Campaniei s-au oprit tocmai cand se luase startul pentru "Prichindel la Dinamo", actiune organizata in luna aprilie 2009 pentru aproximativ 700 de copii din 3 scoli din Bucuresti. Imi exprim totusi speranta, ca actuala conducere a Clubului va gasi solutia pentru ca cei care doresc sa faca sport, sa intre usor, inca de la varsta mica, atunci cand visele construiesc mult mai usor realitatea, in sala de antrenament sau pe terenul de sport. "Educație prin Sport", actiunea realizata in ziua de 1 iunie in Complexul Sportiv Dinamo sa fie oare continuarea Campaniei Nationale a clubului, de atragere a copiilor si adolescentilor pentru a face sport? Vom vedea........ Oricum, NOI SUPORTERII DINAMOVISTI SUNTEM PRETUTINDENI SI LA BINE SI LA GREU PENTRU A NE INCURAJA SPORTIVII SI CAMPIONII. Calde salutari, Rodica, suporter DINAMO.
Cai Lun
Totusi, ceva informatii in plus? De ce s-a orpit, de ce nu mai continua?...
cornianu
Ca urmare a deciziei noii conduceri a Clubului Sportiv Dinamo Bucuresti, (respectiv d-na chestor Elisabeta Lipa), conventia civila de munca in conformitate cu care eram angajata a incetat (din motive de fonduri bugetare!). Coordonarea activitatilor Campaniei Nationale de Selectie a fost preluata de d-na Viorica Susanu. Personal, ii doresc succes! Copiii au dorinta si dreptul de a face sport! Nu avem dreptul sa "le frangem aripile" intr-o preocupare sau pasiune care nu le poate face decat bine! Rodica Cornianu

Profesia mea este cea de psiholog, cu o deosebita experienta in psihologia sportului in general si a sportului de inalta performanta in special. Pentru servicii deosebite aduse sportului romanesc in aria performantei olimpice am primit in anul 2004 de la Presedentia Romaniei, distinctia de "Meritul Sportiv clasa III". In spiritul fair-play si ca suporter dinamovist voi continua sa comunic pe acest forum, sustinand Dinamo si sportul. Salut dinamovistii, Rodica Cornianu!
Cai Lun
A... deci totusi e de bine, daca acea Campanie Nationala de Selectie nu a fost si ea oprita.
This is a "lo-fi" version of our main content. To view the full version with more information, formatting and images, please click here.
Invision Power Board © 2001-2012 Invision Power Services, Inc.