Nicolae Linca, cel mai mare pugilist roman, s-a stins din viata vineri, 27 iunie, la varsta de 79 de ani, suferind de Parkinson si Alzheimer. Elena Linca, sotia sa, i-a stat alaturi si in ultima parte a vietii cand Nicolae Linca si-a trait clipele imobilizat la pat.

Nascut in 1929, in comuna Cergaul Mare, jud. Alba, Nicolae Linca, este singurul boxer roman medaliat cu aur la JO. In cei peste 40 de ani de cariera a disputat 306 meciuri oficiale din care a pierdut numai 25. Din 1973, a fost trecut in rezerva la clubul Dinamo cu gradul de locotenent-colonel iar in 2005 a fost decorat de presedintele Romaniei cu Ordinul "Meritul Sportiv" Clasa I.


Palmares
CE Varsovia ’53 – bronz
CE Berlin ’55 – bronz
JO Merlbourne ’56 – aur

JO Helsinki 1952: b. Gascue (Venezuela), p. Heidemann (RFG)
CE Varsovia 1953 (medalie de bronz): b. Kraksner (Austria), b. Krocak (Cehoslovacia) p. Chychla (Polonia) - campion european si olimpic.
CE Berlin 1955 (medalie de bronz): b. Schrotter (Saar), b. Melik (Turcia) p. Annex (Franta).
JO Melbourne 1956 (medalie de aur): b. Hatch (Fiji), b. Nicholas (RSA) b. Gargano (M. Britanie - campion european) b. Tiedt (Irlanda)
CE Lucerna 1959: b. Sebok (Ungaria) p. Bossi (Italia).

„ In jurul ringului, instalat pe stadionul marelui oras australian, mii si mii de oameni urmaresc transfigurati de emotie finalele olimpice la box. Asi ai careului magic din intreaga lume si-au dat intalnire aici, la Melbourne, pentru a-i stabili pe cei mai buni 10 din lume.
… S-a disputat cea de-a 6-a partida a finalelor. Stadionul, in picioare, clocoteste. Aplauzele nu mai contenesc. Meciul semimijlociilor i-a scos pur si simplu din minti pe spectatorii australieni. Deodata se face o tacere de pustiu. Din difuzoare, vocea crainicului sparge linistea incordata: „Winner, Nicolae Linca – Romania!”.
A erupt un vulcan? S-au prabusit tribunele de beton ale marelui stadion? Nici una, nici alta. Sunt doar spectatorii care aplauda prima medalie olimpica de aur a boxului romanesc.
In seara aceea de noiembrie a anului 1956, la mii de kilometri departare de patrie, sportivul dinamovist Nicolae Linca, isi scria numele in cartea de aur a boxului romanesc, alaturi de marii sai inaintasi, cunoscuti in intreaga lume, Aurel Toma si Lucian Popescu….
Dar cum a ajuns Linca la Melbourne?
Era in toamna anului 1943… Inca din Gara de Nord, baiatul acela firav, de 14 ani, sosit tocmai din Cergaul Mare, a cautat mana tatalui pe care a strans-o tare, incercand parca sa ia putina putere de la ea. I se parea ca toate se invart in jurul lui. Numai acasa, de sarbatori, cand tatal ii dadea si lui sa guste putin jinars, i se mai paruse ca lucrurile dantuiesc pe langa el...
...
... Intr-o sambata dimineata, tocmai cand tragea mai tare cu pila pe o piesa, l-a strigat maistrul.
- Nicolae, ce faci tu dupa-masa?
- Ce sa fac, nea Mihai? Ma duc cu baietii… batem mingea…
- Ia mai lasa ghemotocul ala de carpe. Hai la box cu mine. Boxeaza baieti de-ai nostri, din uzina. Si nici nu-i departe. In hala de montaj…
N-ar fi vrut sa mearga la box. Nu mai fusese niciodata. Auzise doar ca se bat doi, pe rupte, si-atat. Dar nici pe maistru nu-l putea refuza.
- Bine, nea Mihai, merg.
Ce furtuni or fi dezlantuit in inima baiatului din Cergaul Mare meciurile de box din simbata aceea, greu de spus. Cert este faptul ca de atunci n-a mai lipsit de la antrenamentele conduse de antrenorul Nicolae Florescu, care l-a inscris pe Nicolae Linca in sectia de box cu gandul ascuns sa nu-l urce niciodata in ring. Prea era numai piele si os. Dar putina gimnastica si lucrul la sac nu avea ce sa-i strice. Nicolae insa luase lucrurile in serios. Saptamini si saptamini de antrenamente. Se uita cu jind la boxeri consacrati, care faceau lectii la manusi.
„Esti prea slab Nicolae” – ii citea, parca, in priviri.
Si totusi, ziua cea mare a venit, asa cum se intampla adesea, datorita intamplarii.
La o gala amicala intre boxerii de la Malaxa si cei de la Sala Claudiu, „musca” celor de la Malaxa, accidentata, a fost inlocuita cu Nicolae Linca. Pentru spectatori a fost un meci oarecare, intre incepatori. Pentru Linca insa a fost ceva extraordinar. Si astazi poate povesti, cu lux de amanunte, prima partida a sa. A terminat la egalitate cu unul Dusan. Primise botezul focului…
Odata trecut primul hop, Nicolae Linca s-a avantat tot mai curajos in careul magic. L-au insotit grija grijea si incurajarile maestrului Florescu, caruia primul nostru campion olimpic ii poarta o adanca recunostinta.
... La 8 ianuarie 1948 il gasim antrenandu-se in Sala Claudiu, sub indrumarea lui Ion Popa. Chiar primul sau antrenor, Florescu, l-a indrumat spre Ion Popa, omul care avea sa-i stea in colt pe ringul de la Melbourne. Dar cine ar fi banuit, atunci asa ceva.
Linca si-a continuat cariera sportiva, din 1950, la clubul Dinamo, unul dintre cele mai tinere cluburi din tara. Aici o noua cunostinta: Constantin Nour.
...
Fara indoiala, fiecare medalie olimpica de aur isi are povestea ei, cel mai adesea udata cu lacrimi de durere si bucurie.
Cand a sunat primul sunet de gong, Hector Hatch, din insulele Fidji, s-a ridicat din coltul sau unde statuse in genunchi, facandu-si o rugaciune. Nicolae Linca l-a intampinat cu prudenta, in mijlocul ringului, Hector ataca primul, cu o avalanse de lovituri, dar Linca, riposteaza metodic, taindu-i repede elanul cu cateva upercuturi la corp. Repriza secunda apartine cu multa usurinta reprezentantului nostru, care se si vede victorios. Dar spre sfarsitul ultimului rund, un trasnet din senin ii fulgera mana dreapta. Castiga la puncte intalnirea cu Hatch, dar ajuns in coltul sau il anunta pe Ion Popa: „Maestre mi-am luxat mana”.
O intamplare mai nefericita nici ca se putea. Popa s-a facut alb ca peretele: „Nu se poate… Sa vedem” Dar lucru prea mare de vazut nu era. Era clar, degetul cel mare al mainii drepte era fracturat.
Ce-i de facut? Vii din Romania pana in Australia, iti rupi un deget si pleci cum ai venit? Linca hotaraste singur: „Voi boxa numai cu stanga, dar voi boxa!”
… Au trecut patru zile de la acest accident. Durerile s-au mai alinat. Linca urca din nou in ring. Adversarul lui, sud-americanul Andre Nicolas, pare cioplit in piatra cu dalta si ciocanul. Mica delegatie a sportivilor romani, si mai ales antrenorul Ion Popa, asteapta cu inima la gura cele ce se vor petrece pe ring. Si culmea, de acolo de sus, Linca le zambeste. Au fost trei reprize lungi cat… trei sute… Linca a luptat mai mult cu o mana. Cele cateva drepte pe care le-a dat l-au durut mai tare pe el decat pe Nicolas toate loviturile primite. A invins si de data aceasta. Avea asigurata medalia de bronz. Dar mana ii trimitea roua intre pleoape…
... O zi pauza si din nou pe ring. Adversar: vicecampionul Europei, englezul Niky Garagano. Degetul il durea infernal. Parca avea un cui infipt in locul lui. Linca nu a parasit hotelul. Statea cu mana in apa calda, alinandu-si durerile. De la antrenamente totusi nu a lipsit. „Maestre, sa zicem ca esti Gargano… El boxeaza cu garda inversa… Ia sa vedem…”. Doi oameni, Linca si Ion Popa, faureau mai cu lacrimi, mai cu un zambet, o noua victorie. Tactica de lupta? Linca trebuia sa atace tot timpul pentru a nu-si lasa adversarul sa-si impuna tactica. Dar pana la ring mai sunt medicii….
La controlul medical, degetele boxerilor sunt stranse pe rand, examinate cu atentie. Cand este examinat, lui Linca i se deschid toti porii de durere, dar nu zice nici pas. Liber – anunta medicul. Ufff... Dar nu! Inainte de a incepe meciul trebuie puse bandajele. Din nou prezenta medicului. De data aceasta, secretul a fost descoperit. Linca si Popa au devenit doua sloiuri de gheata. Medicul insa intelege spaima celor doi si reactioneaza surprinzator: cateva punctii cu novocaina. Deci, meciul poate sa inceapa. „Tu incepi si tu termini!” aude Linca din coltul sau, dupa primul sunet de gong. Asta era tactica stabilita inca de la antrenament. Si Linca nu s-a abatut de la sfatul antrenorului, castiga toate cele trei repriza intr-o maniera entuziasmanta, in fata unui adversar care era favoritul numarul unu al categoriei. Medalia de argint era asigurata.
... Inca o zi de pauza. Viitorul adversar, irlandezul Fred Tiedt. Intre el si Linca – medalia de aur. Modest, Linca a marturisit ca nu spera sa ajunga atat de departe, mai ales dupa accidentul suferit in prima partida.
In ajunul meciului, din nou punctii cu novocaina. Dar pana a inceput marea finala, efectul novocainei aproape a trecut. A simtit asta cand i s-au pus manusile. Dar nu a aratat-o.
In mijlocul ringului incepe lupta care urca lunea pe banci. Linca arunca dreapta cu furie. Nu-si mai simte pumnul. Parca ar avea doar o bucata de brat. Irlandezul ataca, dar Linca contreaza.
Se da decizia: „WINNER NICOLAE LINCA – ROMANIA!”
Asa a fost in acel noiembrie la Melbourne.
Lacrimi de bucurie si durere au curs pe prima medalie olimpica de aur cucerita de un boxer roman… ”

Din volumul "Careul magic romanesc" de Paul Ochialbi & Petre Hent

Imi pare foarte rau de el ca s-a dus. Dar cel mai rau e ca 20 de ani, ani de chin si suferinta nu a fost ajutat doar de catre nevasta-sa si a dus-o greu caci pe nenorocitii de la federatie nu i-a interesat soarta lui.
Mare pacat de el, Dumnezeu sa-l ierte!
Mue Obreja, sper sa prinzi de acum inainte numai pesti morti.

Nu e chiar asa, a fost ajutat omeneste. La bolile grave pe care le avea nu se puteau face prea multe. Din pacate.

Dumnezeu sa-l odihneasca in pace.....!