Datorita faptului ca ne aflam in "zodia" concursurilor si a povestilor S.F. ne-am gandit sa va mai lansam o provocare. Aceasta provocare vine sub forma unui concurs. Acesta consta in relatarea unei zile de meci din sezonul recent incheiat (poate incepe de la spalatul pe dinti pana la dusul rece de dupa betia victoriei). Povestea trebuie sa fie una reala in care povestitorul a luat parte la acele evenimente si in care, evident, a urmarit din tribuna/ peluza meciul. Bonusuri se acorda daca se ataseaza si poze legate de evenimentul din acea zi (poze cu galeria, cu el insusi, cu stadionul, cu Borcea, etc.).
Premiul va consta in publicarea celei mai bune povestiri pe prima pagina a siteului. Castigatorul(ea) va fi ales de catre un juriu format din trei persoane. Numele acestora va fi dezvaluit dupa desemnarea povestirii castigatoare (ca sa se evite mita cu "linodolari"). In acest topic nu se admit decat povestirile si linkurile catre poze. Pentru orice alte detalii si nelamuri va invitam in taverna sa dezbatem la o bere, suc sau inghetata.

Sunt atatea momente frumoase pe care ni le-a oferit Dinamo in acest sezon, incat cu greu m-am decis asupra unuia dintre ele. Am ales sa vorbesc despre meciul contra celor de la Leverkusen pentru ca ne-a adus calificarea in primavara europeana dupa multa vreme.

Pentru mine o zi de meci incepe de la cateva sute kilometri distanta de Bucuresti, mai precis de la Iasi (400 km). Ne strangem de dimineata la locul obisnuit pentru deplasari si dam tonul cantarilor spre surprinderea trecatorilor. In sfarsit ajunge microbuzul si aventura prinde contur. Ne astepta un drum lung asa ca incercam sa profitam...se canta, se bea, se danseaza, se discuta despre meci si nu numai.....un lucru este cert toti avem in suflet convingerea ca Dinamo va face in seara asta un meci mare si ca noi vom avea parte de o deplasare demna de adus aminte. Ajungem dupa 8 ore in capitala si pe masura ce ne apropiem de stadion inima incepe sa-mi bata din ce in ce mai tare. In preajma stadionului grupuri in alb-rosu semn ca am ajuns acasa. Mai sunt doua ore pana la meci, timp destul pentru o vizita la magazinul oficial si pentru berea de incalzire. Zis si facut. Ajungem la Sport Spirit impreuna cu alti dinamomaniaci (eugen, adi, monica, adi, radu...se stiu ei;)) ) si ne dregem glasul inainte de o noua confruntare. Presiunea calificarii si mai ales dorinta realizarii ei ne face sa ne grabim pasii spre stadion. Urmeaza imbulzeala de la intrare, nu scapam nici de data asta chiar daca mai e o ora pana incepe meciul. Trecem si asta cu vederea si ne vedem in sfarsit ajunsi in peluza (PCH). Ne asezam ca de fiecare data in acelasi loc si asteptam fluierul de inceput pentru a ne descatusa. O mare alb-rosie a inundat stadionul, iar atmosfera din peluze te face sa savurezi fiecare moment si, mai ales sa fii si tu partas la desfasurarea de forte. Fiecare traieste meciul dupa cum simte....eu nu mai am stare...am venit de departe iar baietii trebuie sa castige astazi, imi spun. Incerc sa-i sustin cum pot mai bine, chiar ei au spus ca daca au galeria de partea lor pot face minuni.....asta voiam sa vad. Surprinzator insa, oaspetii marcheaza primul gol si prin minte imi trec fel de ganduri. Iar nu ne vom califica imi spun ca prim impuls, trece momentul si incep din nou sa sper....jucam acasa, in campionat suntem de neoprit....trebuie sa gasim drumul spre gol. Si vine minutul 37, trecusera 15 minute de la golul marcat de Barbarez cand Niculescu loveste necrutator aducand egalarea cu o minge deviata de adversar in poarta dupa un sut bun. E 1-1 dar parca vrem mai mult, meciul e incrancenat iar fiecare echipa vrea sa-si adjudece victoria. Vine pauza prilej de odihna pentru jucatori dar si pentru cei care au cantat si i-au sustinut din tribune.
Ca sa schimb norocul hotarasc sa ma mut in peluza in spatele portii unde urma sa atacam. Jucatorii se intorc de la vestiare si mai urmeaza 45 de minute in care trebuie sa ne arate ca pot mai mult. Ocazii sunt si de o parte si de alta, meciul inca nu e terminat si golul pluteste in aer numai ca nu se stie ce poarta va alege. Tensiunea e maxima...suntem atat de aproape de o mare performata...tip cat ma tin plamanii parca sa sperii adversarii iar baietii nostri sa ma auda ca-i sustin. Vine in sfarsit si minutul 75 cand dupa o faza bine lucrata de Ganea, Niculescu reuseste sa marcheze al doilea gol in acest meci.....fenomenal...in acel moment eram calificati in primavara europeana indiferent de rezultatul ultimului meci din grupa. Am simtit o descatusare si o bucurie de nedescris, nici nu stiam ce sa fac....pur si simplu eram coplesita de moment si de importanta evenimentului la care asistam. Mai era un sfert de ora din meci pe care l-am trait la fel de intens stiut fiind recentele episoade cu meciuri pierdute in ultimile minute....insa de aceasta data nimeni si nimic nu a mai putut sa ne strice sarbatoarea, statistici, recorduri toate au inceput sa cada....era seara noastra, iar fluierul de final ne-a gasit pe toti cantand "Cei ce sunt dinamovisti, niciodata nu sunt tristi / Si-acasa si-n deplasare, Dinamo-i echipa mare / De n-ar fi arbitrii hoti, Dinamo i-ar bate pe toti!". Jucatorii si antrenorii au cantat si au dansat alaturi de noi multumindu-ne ca le-am fost alaturi. Au stat minute bune cu noi si ne-am bucurat impreuna de acest succes....incet, incet am inceput sa ne rasfiram, e timpul pentru rasplata de dupa asa ca fiecare petrece dupa bunul plac....Ma despart cu regret de stadion....urma o noapte lunga, alti 400 de km dar dupa cum presimteam de la inceput a meritat inca o data.

IMPRESIONANT...am reusit o calificare istorica, iar eu am fost partasa acestui moment.
Numai cine nu e suporter nu poate intelege bucuria si satisfactia pe care ti-o poate aduce echipa favorita, iar anul acesta Dinamo a depasit toate asteptarile si mi-a adus nenumarate bucurii. Multumesc Dinamo, multumesc baieti ...