Lordul apelor
Dorinel Artene-Prosport
"INEGALABIL Ivit din stufarisul Deltei, Ivan Patzaichin a scris prin talentul si bogatia sa sufleteasca nu doar istoria sportului, ci capitole întregi de viata.
Iubeste animalele si florile deopotriva, e loial familiei si prietenilor. Si sportului. E cât se poate de firesc. Poate prea firesc pentru maretia sa. E Ivan Patzaichin, ori Potzaichin, cum e trecut în acte, omul care de mai bine de trei decenii impune respect pe culoarele nautice ale lumii si în sufletele celor care au fost si sunt martorii valorii sale.
Fiu al unui pescar din Mila 23, "luntrasul" a ajuns în 1967 în curtea lui Dinamo, la sectia de kaiac-canoe. Avea 18 ani neîmpliniti si dupa nici un an de pregatire pe lacul Snagov a facut cunoscute acordurile imnului României la celalalt capat al lumii, la Olimpiada de la Ciudad de Mexico. Aur olimpic! Debutul fulminant al unei cariere sportive greu de egalat, cu un record de participare în sportul canoei si al kaiacului datorita prezentei sale la cinci Olimpiade. Patzaichin detine zeci de medalii. A fost de nenumarate ori campion la toate nivelurile si a câstigat majoritatea regatelor internationale în care s-a regasit la linia de start. "Amiralul" a dominat astfel vreme de aproape 20 de ani activitatea sportiva interna si internationala, ceea ce i-a adus notorietatea pe plan mondial.
Inscris cu litere de aur în cartea Olimpiadelor, Maestru Emerit al Sportului si totodata Antrenor Emerit, Patzaichin a primit, în 1990, din mâinile presedintelui Juan Antonio Samaranch, "Ordinul Olimpic de Argint", iar zece ani mai târziu a fost distins cu Ordinul National "Serviciu Credincios", în grad de ofiter. "As fi putut mai mult!", sopteste sec tehnicianul de 58 de ani în timp ce îsi muta privirea semeata spre elevii sai, care executa exercitii de încalzire pe malul lacului Snagov. "Sunt niste pusti minunati!", continua tehnicianul lotului national de canoe, al carui palmares numara nu mai putin de 120 de medalii. "Ma uit la ei si îmi amintesc de începuturile mele. Din ‘67 am locuit în baza asta mai mult decât acasa. Si când ma gândesc ca dupa doua saptamâni am vrut sa ma las...", spune mai mult pentru sine "truditorul apelor", mângâind cu mâinile asprite de munca o pagaie. "Sa vad daca mai pot! Poate fac baie", adauga surâzând Patzaichin în timp ce se urca într-o supla canoe. "Sigur ca puteti, domnule profesor, ca aveti zile mai multe în barca decât pe uscat!", îl încurajeaza unul dintre elevi, care imediat e recompensat cu un zâmbet prietenos de navigatorul care "trage" la pagaie înca de pe vremea când nu îsi dobândise înca maturitatea.
"Stiam ca o sa fiu campion!"
Ivan Patzaichin "se încalzeste" destul de greu când trebuie sa vorbeasca despre realizarile lui, iar atunci când o face, vorbele sale tradeaza modestie si mult bun-simt.
V-a fost greu sa veniti de la Mila 23 în Bucuresti?
Am avut o copilarie fericita la Mila 23, pentru ca eram un rasfatat în limitele acelui nivel. Mama era croitoreasa satului si ma mândream ca aveam cele mai frumoase hainute. Toti ma iubeau în sat, treceam drept unul dintre cei mai respectuosi copii. Mi-era bine, dar nu mi-a fost greu sa plec, pentru ca am venit la Dinamo «pornit» pe o medalie. Am stiut înca de când am plecat din Delta ca o sa ajung campion.
Ce v-a facut sa credeti asta?
Doi consateni de-ai mei, Vicol Calabiciov si Serghei Covaliov, au fost campioni mondiali. Nu existau atunci ziare în sat, acasa nu aveam televizor, însa i-am vazut la cel de la caminul cultural. Am vazut cât de mândri erau oamenii de ei si atunci mi-am propus sa ajung si eu cel putin ca ei. Au vorbit pentru mine si în ‘67 am venit pentru o luna la Snagov sa dau probe. De atunci nu am mai plecat de aici...
Ati reusit din prima?
Nicidecum! Am fost tentat sa renunt dupa doar doua saptamâni. Mi-era frica sa ma urc în canoe si stateam toata ziua în fund pe ponton. "Ce, ma, asta e în concediu?", a întrebat la un moment dat antrenorul Radu Hutan. Simion Ismailciuc, campionul olimpic de la Melbourne, m-a luat atunci cu el si m-a scos în larg, unde mi-a aratat cum e cu echilibrul. Mi-am învins teama, iar dupa alte doua saptamâni ieseam pe lac si îi bateam pe toti din seria mea.
Au urmat Mexicul si prima medalie de aur la Olimpiada. Este cea mai frumoasa victorie?
Prima, cea din ‘68, a fost speciala, fiindca venea dupa nici un an de pregatire. As fi putut lua doua atunci, însa la simplu am clacat cu 50 de metri înainte de linia de sosire, când aveam o barca avans. M-a lovit un val din lateral si am întepenit. Toate medaliile au fost frumoase,
însa ultima, cea din 1984, de la Los Angeles, are un loc aparte în inima mea. Pentru prima data mi-a fost greu si atunci am înteles ca a venit vremea sa ma las.
Exista si amintiri mai putin placute?
Montreal 1976. Nicio medalie! De-abia ma casatorisem si mi-am dorit sa fac mai mult decât am putut duce. Ii promisesem Georgianei (n.r. - sotia) ca vin ori print, ori cersetor. Am cedat cursele pentru ca mi-am dorit prea mult. Un alt moment urât din cariera mea s-a petrecut la München, în 1972. Am câstigat aurul, însa am trait zile de groaza. A fost atentatul palestinienilor asupra delegatiei Israelului si noi eram vecini. Stateam baricadati în camere si ieseam pe burta în balcon.
Un video pentru o medalie olimpica
Patzaichin marturiseste ca nu a dus niciodata dorul banilor, desi în sportul pe care l-a practicat se învârt mai putini decât în altele. "Nu am câstigat mult, însa am stiut sa tin de bani astfel încât sa-mi ajunga", spune "Amiralul", amintindu-si ca dupa Olimpiada de la Los Angeles (1984) a fost recompensat cu un videocasetofon. "Pe vremea aceea primele în bani aproape ca nu existau. Doar de la sponsori te pricopseai cu câte ceva", povesteste canoistul.
A pazit usa facultatii
Navigatorul rememoreaza povestea casatoriei cu Georgiana, femeia care îi este aproape de 32 de ani.
"Amiralul" marturiseste ca începutul relatiei cu sotia sa a fost unul destul de timid. "Am cunoscut-o aici, la Snagov, în ‘75, pe 23 august", dezvaluie fostul mare campion. "Imi cumparasem o masina si eram pe sub ea când am vazut o pereche de picioare de mi-a pierit cheful de munca. Am lasat treaba si m-am îndreptat timid catre debarcader", povesteste Patzaichin, adaugând: "Am aflat ca e studenta la Farmacie, iar de-atunci am pazit zile în sir intrarea în facultate. Intr-o zi am vazut-o iesind si am sarit în fata ei, spunându-i ca eram întâmplator pe-acolo. Am invitat-o în oras, dar m-a refuzat, pentru ca avea o parere proasta despre sportivi. Dupa câteva zile am asteptat-o din nou si am invitat-o la ziua mea, însa raspunsul a fost negativ. M-am întors a doua zi cu un pui de câine în brate si i-am spus: «Uite, daca nu vrei sa vii pentru mine, vino macar pentru acest catel nevinovat». A zâmbit!... Dupa trei luni, pe 14 februarie, de Sfântul Valentin, ne-am casatorit. Am fost destul de iute în viata!".
Nici venirea pe lume a fiicei sale, Ivona, nu a fost una simpla pentru antrenor. "Am plecat seara de la maternitate si, ramas singur acasa, m-a cuprins teama. Nu aveam decât nume de fata si m-au luat fiorii când mi-a încoltit în minte gândul ca ar putea fi baiat. Cum o sa hotarasc de unul singur numele, pentru ca eu aveam impresia ca nou-nascutul trebuia imediat declarat?", îsi aminteste Ivan, care precizeaza ca o asistenta i-a luat dimineata piatra de pe inima în momentul în care i-a telefonat si i-a spus: "Felicitari! Aveti o fata!".
Rivalul sau i-a luat un Ford
"Amiralul" a luat aurul olimpic învingându-l în finala pe unul dintre cei mai de seama rivali ai sai, Detlef Lewe, multiplul campion german.
"Eram în calificari, iar la primele trei batai s-a rupt pagaia. Am ajuns la trei minute dupa ultimul sosit. Ramasesem singurul pe lac, iar spectatorii ma aplaudau în picioare. Credeau ca sunt unul slab si ma încurajau. Am facut contestatie si m-au primit în recalificari. Dupa aceea am luat aurul", povesteste Ivan, care nu uita ca imediat dupa cursa Lewe i-a întins mâna si i-a devenit bun prieten. Neamtul s-a retras din viata sportiva în acel an, însa în 1973 a venit sa-l vada pe român la Campionatele Mondiale din Finlanda. "Atunci am vrut sa-mi cumpar o masina, dar nu aveam decât 4.000 de marci", rememoreaza Patzaichin, care la câteva saptamâni a avut surpriza sa primeasca un Ford coupe de la neamt. "Detlef mi-a spus sa am rabdare, iar când a ajuns în Germania, mi-a achizitionat Fordul.Nici pâna astazi nu stiu exact cât a costat!", a încheiat el.
Iubeste câinii
Fostul campion olimpic este înconjurat de câini, fiind nedespartit de catelusa sa, Blanche, de care nu se dezlipeste nici macar în barca. "Am fost singur la parinti, de aici si dragostea mea pentru animale, în special pentru câini. Ai mei plecau la petreceri si eu îi aduceam în pat cu mine", povesteste tehnicianul, care în copilarie s-a mai pricopsit cu o pasiune ce i-a facut viata si mai frumoasa: florile. "Nu a existat loc în lume din care sa nu ma întorc fara cel putin un rasad. Animalele si florile sunt cele de la care putem învata sa iubim, sa fim fericiti", spune luntrasul.
Viata in numere
5 la atâtea Olimpiade a participat Ivan Patzaichin în cariera sa
7 medalii a câstigat la JO, dintre care patru de aur si trei de argint
11 participari la Campionatele Mondiale a avut Ivan Patzaichin
22 de medalii la CM a cucerit: opt de aur, patru de argint si 10 de bronz
1 titlu de campion european are în palmares
27 de titluri de campion al României a strâns ca sportiv activ
120 de medalii a obtinut ca tehnician la loturile nationale"