Niste fenomene paranormale se intalnesc si in Muntii Bugei, mai exac intre Sfinx si Babele
QUOTE
Citat din cartea Viitor cu cap de mort
O a doua întâlnire cu marele mason Massini a avut loc în vila luxoasă a unei diplomații străine. Deși întâlnirea a ținut mai puțin de o oră, informația oferită de Massini a fost ca o bombă. El a spus că dispune de o informație ultrasecretă care provine direct de la Statul Major al Pentagonului, și că acea informație se referă la un anumit loc din România.
Mărturisind că grupul Bilderberg are reprezentanți în cele mai importante dintre organismele politice, economice și militare ale SUA, a afirmat că există câteva grupuri oculte a căror putere este foarte mare. Dincolo chiar si de aceste grupări foarte puternice, există formațiuni de elită care supervizează viața științifică și tehnologia pe întreaga planetă, economia mondială și curentele politice globale. Deasupra tuturor se află grupul Bilderberg. Tot ceea ce e mai important și se descoperă pe planetă este adus imediat la cunoștința celor din elita mondială. Acesta a fost și cazul observațiilor secrete în ceea ce privește teritoriul României.
Pentagonul spionează cu sateliți
Pentagonul are mai multe programe militare secrete și de spionaj geodezic, folosind mai mulți sateliți geostaționari de înaltă tehnologie. Unul dintre aceștia, care se bazează pe tehnologia bionică și pe cea a undelor de formă, a reperat în anul 2002 o structură aparte într-o anumită zonă a munților Bucegi. În primul rând, spațiul gol identificat în interiorul muntelui nu comunica cu exteriorul, ci începea direct din interiorul muntelui, la o anumită distanță de panta acestuia. În al doilea rând, avea forma unui tunel foarte regulat care cotea brusc spre centrul muntelui, sub un unghi de 26 de grade. Traseul tunelului era perfect plan. Cel de-al treilea element a pus pe gânduri echipa Pentagonului.
Scanarea din satelit a muntelui a evidențiat două blocaje majore ale structurii din interiorul solid de piatră care mărgineau începutul tunelului și sfârșitul lui și respingeau orice tip de sondare sau analiză, ca și cum ar fi protejat ceva în acel loc. Erau baraje energetice artificiale: primul era plan, drept ca un zid, ca un perete care bloca accesul în tunel. Al doilea era imens, ca o cupolă sau semisferă, care se afla la capătul opus tunelului, aproape de centrul muntelui. Massini a recunoscut că acolo se afla ceva extrem de important și care era foarte bine protejat. Ansamblul tunel-hemisferă se afla într-un plan paralel cu solul, iar barajul hemisferic se află pe verticala ce corespunde stâncilor de pe creastă numite Babele. De fapt, verticala ieșea la aproximativ 40 de metri între Babele și Sfinxul din Bucegi.
O structură similară în Irak
Echipa de la Pentagon a observat că barajul energetic hemisferic are exact aceeași frecvență de vibrație și aceeași formă ca cel dintr-o altă structură subpământeană foarte secretă pe care ei o descoperiseră înainte, în apropiere de Bagdad, în Irak. La scurt timp după descoperirea din subsolul Irakului s-a declanșat războiul și după câteva luni americanii au avut acces, în cel mai mare secret, la zona respectivă, despre care irakienii nu știau absolut nimic. Oricât s-au străduit, nu au reușit să penetreze zidul energetic, iar întreaga operațiune era ținută în cel mai mare secret.
Trecutul misterios al planetei
Massini a mai precizat ca ceea ce se afla acolo avea legătură cu trecutul misterios al planetei dar și cu istoria organizației lor. Faptul că Pentagonul a remarcat similitudinea datelor de investigare între structura subterană de lângă Bagdad și cea interioară din munții Bucegi i-a agitat foarte mult pe cei din elita masonilor. Inițial aproape devenise panică generală. Panica era datorită faptului că această structură mult mai mare și mai complexă decât cea din Irak se afla pe teritoriul României. Corelând acest fapt cu unele aspecte referitoare la viitorul României ajungem la o viziune corectă a motivelor de îngrijorare pe care le au în prezent marii masoni. Oricât de mult ar dori ei să disimuleze aceasta, acțiunile și intențiile lor ne arată cu prisosință contrariul.
O enigmă foarte mare era felul în care reușiseră cei care l-au construit să realizeze structura și golurile direct în interiorul muntelui, fără nici-o iesire la exterior. Massini a furnizat planul corect pentru a ajunge la tunel, așa cum a fost el calculat de specialiștii din Pentagon. Cea mai apropiată străpungere era posibilă la 60-70 de metri de primul baraj energetic, pe coasta muntelui. Venerabilul a garantat sprijinul tehnologic ultra sofisticat al armatei SUA pentru realizarea străpungerii spre primul baraj energetic. Era vorba de un dispozitiv foarte performant de forare în mare viteză a rocii care utiliza un jet de plasmă puternic și un câmp magnetic rotitor. Massini a cerut însă respectarea cu strictețe a secretului și prezența lui fermă în acel loc în momentul străpungerii muntelui.
Adio secrete!
În ultimile zile ale lunii iulie 2003 a avut loc forarea în interiorul muntelui, însă totul s-a aflat la vârfurile puterii de stat: adio secret! Mașina a forat mai întâi după o ciudată deviație a câmpului magnetic, apoi însă s-a corectat traiectoria. Galeria semăna cu un tunel de metrou, era perfect șlefuită și ducea până la tunelul enigmatic descoperit din satelit. La capătul apropiat al tunelului se afla o poartă imensă din piatră care se deplasase prin culisare spre stânga. Înaintea acestei porți uriașe se afla celebrul baraj energetic. Trei oameni din prima echipă de intervenție specială s-au apropiat foarte mult de barajul invizibil și l-au atins imprudent, murind pe loc de stop cardiac. Orice obiect (rocă, plastic, metal sau lemn) aruncat spre el se prefăcea imediat în praf fin. Doi generali de la Pentagon și consilierul prezidențial american erau acolo.
Marea Galerie
Massini știa cel mai mult despre originea acestei descoperiri și avea cunoștințe despre cel puțin un element care se găsea în sala cea mare semisferică. Dincolo de barajul energetic redutabil, care a cauzat moartea a trei oameni, se afla poarta imensă din rocă solidă. În peretele tunelului, în fața porții se afla o zonă pătrată cu latura de 20 cm perfect finisată pe care era trasat cu precizie un triunghi echilateral cu vârful în sus. Pătratul șlefuit se află între imensa poartă de piatră și barajul energetic invizibil. Cezar a simțit că există o anumită compatibilitate între energia barajului și cea a lui, ceva în genul unei simpatii reciproce. Atingând ușor cu mâna suprafața invizibilă a barierei energetice, Cezar a simțit fine furnicături pe piele. A înaintat și a trecut cu totul prin barajul care nu avea mai mult de un centimetru grosime. Oficialii americani erau absolut uluiți.
Atingând triunghiul de pe pătratul de rocă șlefuită, Cezar a deschis astfel poarta uriașă de piatră care a culisat silențios în perete. Această comandă unică anula barajul energetic și deschidea totodată poarta de piatră. Marea Galerie care se arăta acum în toată splendoarea ei era luminată, fără să conțină totuși nici-o sursă de lumină. În mod straniu, imediat după dezactivarea primului baraj energetic de la intrarea în Marea Galerie, scutul semisferic uriaș de la celălalt capăt al ei s-a activat brusc trecând la un nivel de vibrație superior și emițând o mare radiație luminoasă.
La o analiză mai atentă, peretele Marii Galerii era acoperit ce părea sintetic dar crea senzația că are și o parte organică în el. Avea culoarea petrolului dar reflexiile erau verzi și chiar albastru închis. Nuanțele culorilor aveau un efect profund relaxant asupra psihicului și modificau sensibil aprecierea corectă a distanței. Materialul peretelui era oarecum aspru la pipăit dar nu putea fi nici zgâriat și nici îndoit. Rezista la orice tentativă de rupere, străpungere zgâriere sau tăiere. În mod straniu, flăcările focului erau absorbite înăuntrul său: practic, focul nu pute subzista pe acel material. Americanii au recunoscut că materialul este o stranie combinație între materia organică și cea anorganică. La 280 de metri galeria cotea brusc spre dreapta într-un unghi ascuțit. La o distanță mult mai mare, în depărtare, se vedea o lumină albastră feerică, ce scânteia ca o stea. Înregistrările din satelit arătau existența unui spațiu imens la capătul Marii Galerii, dar acesta era și el protejat de un ecran energetic. Lumina albastră de la capătul galeriei este doar reflexia unei porțiuni din scutul energetic protector al uriașei săli în formă de aulă.
În subsolul Irakului
În ce privește structura similară din subsolul Irakului, ea a fost descoperită folosind indicațiile oferite de același satelit de spionaj militar care revelase și datele pentru structura din munții Bucegi. Consilierul american pe probleme de securitate națională a primit un fax ultrasecret prin care era înștiințat de faptul că scutul energetic hemisferic din subsolul Bagdadului se activase brusc, pulsând cu o mare frecvență. Informația uluitoare era aceea că în fața lui apăruse o hologramă a planetei care prezenta secvențial și progresiv continentul Europa, apoi zona de sud-est, apoi teritoriul României apoi munții Bucegi și în sfârșit localizarea structurii din interiorul lor arătând coridorul marii galerii și scutul energetic hemisferic pulsând cu putere. Era evident că cele două scuturi energetice hemisferice erau într-o directă dar misterioasă legătură astfel încât activarea unuia a dus la activarea și a celuilalt. Poate există chiar o rețea de astfel de structuri subpământene în întreaga lume.
Deconspirarea operațiunilor
Vestea proastă era că președinția SUA a fost înștiințată și a contactat diplomația română prin intermediul serviciilor secrete. În doar câteva zeci de minute, întreaga operațiune fusese deconspirată. Planul seniorului Massini se ducea de râpă. Inițial au vrut să preia controlul la nivel politic, insă politicienii noștri care aveau dreptul să fie avizați asupra acestor aspecte au intrat în panică și nu puteau face față evenimentelor. Cezar s-a decis să dezvăluie toate aspectele, intrigile și planurile care implicau legăturile cu Massini. Tensiunea diplomatică creștea din ce în ce mai mult deoarece presiunile Washingtonului cereau imperios comunicarea cu generalii de la Pentagon aflați la locul operațiunilor.
Ședința de urgență a CSAT
Discuțiile de la București au avut succes, în sensul că faptele au fost aduse la cunoștința unor persoane cu mare probitate morală și care sunt profund patriotice. O ședință de urgență a Consiliului Suprem de Apărare al Țării (CSAT) a creat un imens val de simpatie pentru Departamentul Zero. Cei mai mulți au fost cutremurați de ceea ce au aflat atunci. După decizia CSAT de a se continua cercetările sub conducerea Departamentului Zero, s-a inventariat tot ceea ce se găsea în uriașa Sală a Proiecțiilor. De la București, ordinele se succedau unele peste altele, se anulau reciproc, erau când vehemente, când evazive, și trădau o mare tensiune. Membrii CSAT erau într-o ședință continuă, menținând legătura cu baza din munții Bucegi. Ei au hotărât să facă publică această descoperire formidabilă din munții României, după ce în prealabil au dezbătut problema pe toate fețele. Statul român urma să facă întregii lumi o declarație oficială. Câțiva membri CSAT s-au opus cu vehemență.
Declarația oficială a României
Când diplomația americană a fost informată că România va transmite un comunicat mondial de presă de o importanță crucială pentru omenire, totul a devenit un haos. Nimeni nu știa, dar toți bănuiau că se întâmplă ceva foarte grav și important. Președintele a fost chemat pentru o convorbire telefonică directă cu Casa Albă. În câteva ore fuseseră blocate toate tranzacțiile și înțelegerile statului român cu organismele financiare internaționale. Se aștepta din clipă în clipă ordinul de declarare a stării de urgență în zona montană și în capitală.
Discuțiile dintre oficialii americani care sosiseră de urgență la București și partea română s-au făcut fără translator. Au fost atât de violente încât nu puține au fost momentele de criză în care diplomații strigau unii la alții cât puteau de tare, proferând multiple amenințări cu represalii. Celelalte state ale lumii nu cunoșteau nimic din această problemă, iar americanii știau bine că existau oricând câteva țări foarte puternice care s-ar fi coalizat imediat cu România pentru susținerea declarației publice.
Declarația ar fi cuprins principalele date ale descoperirii din munții Bucegi, punând la dispoziția întregii lumi dovezi, fotografii și alte elemente esențiale pentru clarificare. Ar fi fost invitați cei mai mari oameni de știință pentru studii și cercetări. Dar cel mai important aspect l-ar fi constituit dezvăluirile despre trecutul extrem de îndepărtat al omenirii și despre istoria reală care a fost aproape complet contrafăcută.
"În nici-un caz!"
Americanii au reacționat cu vehemență pentru că acea declarație ar fi spulberat într-o clipă influența lor planetară, și poate ar fi aruncat în haos economia și societatea țării lor. Acesta a fost motivul principal invocat de ei, acela de a nu crea panică. Dar au uitat să recunoască că această posibilă stare de angoasă și perturbare socială ar fi apărut ca rezultat direct al minciunii și manipulării realizată deliberat de-a lungul secolelor de către francmasonerie. S-a primit și o intervenție specială a Papei care îndemna la o mare cumpătare înainte de acest pas fundamental pentru omenire. Papa a transmis chiar că va pune la dispoziția statului român anumite documente străvechi din arhiva secretă papală care sunt de o mare importanță pentru România și sprijină dovezile descoperirii din munți. După 24 de ore de discuții s-a ajuns la un acord final de colaborare româno-american în niște termeni preciși. Poziția statului român a fost aceea de amânare a dezvăluirilor, de prezentare a lor în mod gradat omenirii.
Sala Proiecțiilor
Marea Galerie se termină brusc în aula gigantică din interiorul muntelui care avea o înălțime de 30 de metri și o lungime de 100 metri. Sala Proiecțiilor este delimitată de scutul energetic și are dimensiuni mai mici decât aula din munte. Avansând spre scutul energetic, porțiunea de scut din față este delimitată ca o ușă și devine străvezie și apoi dispare pentru a putea intra în Sala Proiecțiilor. Scutul are rolul de a proteja de diversele influențe nefaste din exterior. Odată intrat în Sală, scutul redevine compact. Din interior, scutul are o culoare alb-aurie.
În partea din spate, scutul nu mai cobora până la nivelul solului, ca în zona din față: Sala Proiecțiilor avea jumătatea din spate acoperită de zidul de rocă. În acel masiv perete din piatră, înalt de circa 10-12 metri, sunt dispuse trei guri enorme de tunel: una drept în față, iar celelalte două simetric, de o parte și de alta a acesteia și sunt luminate difuz, într-o nuanță verzuie. Accesul la aceste tunele este strict interzis, prin protocolul secret care a fost semnat între statul român și SUA.
Mese gigantice pentru uriași
Începând din față, de la intrare, Sala Proiecțiilor conține un șir de mese imense din piatră, dispuse de-a lungul peretelui din dreapta, urmând curbura acestuia. Similar, există un alt șir de-a lungul peretelui din stânga. Nici una dintre mese nu avea o înălțime mai mică de doi metri. Pe grosimea plăcii de deasupra sunt tăiate în relief, cu precizie, semne diferite dintr-o scriere nemaivăzută care seamănă cu caracterele cuneiforme din antichitate. Scrierea conține și simboluri mai generale, cum ar fi triunghiul și cercul. Deși semnele nu sunt vopsite, ele ies în evidență printr-o ușoară radiație fosforescentă, în culori diferite de la o masă la alta.
Sunt câte cinci mese pe fiecare parte a sălii. Pe unele dintre ele există diferite obiecte care par a fi instrumente tehnice. De la multe dintre ele coboară spre sol o mulțime de fire albe translucide care se adună în cutii dreptunghiulare dintr-un material lucios, argintiu, aflate în afara mesei, direct pe sol. Cablurile fine sunt extrem de flexibile și ușoare iar în interiorul lor se observă mici impulsuri luminoase care alunecă pe toată lungimea lor.
La apropierea de oricare dintre mese, se activează simultan pe suprafața ei o proiecție holografică care prezintă aspecte dintr-un anumit domeniu științific. Imaginile tridimensionale sunt perfecte și foarte mari, cu o înălțime de aproape doi metri și jumătate. Pe suprafața dreptunghiulară a meselor din piatră șlefuită există o fantă îngustă, lungă de câteva zeci de centimetri, paralelă cu latura mare a mesei din care apar proiecțiile holografice. Proiecțiile rulează singure însă în același timp ele sunt interactive și depind de cel care le urmărește și atinge suprafața mesei.
Combinații genetice
Urcând pe un trepied adus special, se poate vedea că suprafața meselor este acoperită cu o peliculă dintr-un material sticlos, întunecat. Pelicula e împărțită în mai multe pătrate mari delimitate prin linii drepte, care formează un fel de caroiaj. La una dintre mese domeniul proiecțiilor este biologia astfel că se derulează imagini cu plante și animale, unele complet necunoscute. Atingând unul dintre pătrate, holograma înfățișează structura corpului uman a celui care dirijează proiecția. Se derulează imagini holografice ale diferitelor zone ale corpului care se rotesc mereu. Alte pătrate arată proiecții ale altor ființe, de pe alte corpuri cerești. Atingând simultan două pătrate diferite se înfățișează o analiză științifică complexă prezentând ADN-ul ființelor respective și posibilitățile de compatibilitate între ele. Pe lateral, apar linii verticale cu explicații în ciudata scriere iar în final apare forma mutantă cea mai probabilă, ca o combinație între cele două informații genetice.
Giganți adevărați
Cei care au construit întregul edificiu trebuie că erau foarte înalți, altfel nu se pot explica dimensiunile gigantice ale tuturor obiectelor din Sala Proiecțiilor.
O confirmare a existenței uriașilor pe teritoriul României o găsim în ziarul Ziarul. "Echipa de la Ziarul este însoțită de cercetătorul Vasile Rudan, care a semnalat faptul că "poveștile" oamenilor din comuna Bozioru despre uriașii care au locuit pe acele meleaguri au și dovadă concretă: o necropolă cu schelete de uriași. Aceasta a fost descoperită întâmplător, în urmă cu peste 20 de ani, cand s-a hotărât ca în Scăieni să se planteze o livadă de meri. Săpând pe o colină, sătenii au descoperit schelete uriașe, măsurând în jur de 2,40 metri, chiar mai mult. Drăgoi Ilie, unul dintre cei care au lucrat atunci la livada de meri, ne duce la fața locului. Până la "culmea" unde fuseseră plantați pomii, coborâm în pantă abruptă, pe o uliță înecată de noroi. O dată ajunși, nea Ilie ne arată întreaga livadă, care acum nu mai rodește: "Peste tot sunt mormintele uriașilor. Făceam gropi, să plantăm puieții, când dau de o căpățână de om, mare cât un dovleac de prăsilă. Nici că mai văzusem așa ceva. Ne uitam toți cruciți. Sap mai departe și dau și de niște oase de la picioare, cât aracii de vie. O namilă de om fusese răposatu"."
Există multe legende care amintesc despre vremurile când pe Pământ trăiau uriași. Mitologiile sumeriană, egipteană, hitită, greacă au un întreg "capitol" despre războaiele purtate de zeii cei bătrâni cu generația titanică, ființe de dimensiuni gigantice, zămislite de zei. Pe atunci, spun legendele, pe Pământ trăiau doar zeii. Giganții aveau și alte defecte în afară de statura colosală. Aveau mai multe brațe, capete sau fețe, adesea doar un ochi în frunte, din care cauză erau numiti ciclopi, și erau cam tăntălăi. Buni de muncă grea, dar să nu te fi aflat în calea lor când se supărau. Aruncau cu stânci colosale de se cutremura pământul. Fiii "normali" ai zeilor s-au folosit de giganți pentru a acapara puterea și a-i detrona pe zeii bătrâni. Fotografia alăturată înfățișează un schelet uman uriaș găsit de americani în Irak. Lucrurile încep să se lege...
Biblioteca universului
Pe fiecare latură a sălii sunt dispuse câte cinci mese uriașe fiecare găzduind proiecții din domeniul fizicii, cosmologiei, astronomiei, arhitecturii, tehnologiei, un domeniu care prezintă caracteristicile mai multor rase de ființe inteligente care nu toate aveau aparență umană și un domeniu al religiei. Pare ca o imensă bibliotecă a universului.
În mijlocul sălii se află un podium pe care este montată o instalație de emisie mentală, un posibil amplificator al energiei gândului, mașină structurată după proporțiile constructorilor ei.
Tabloul de comandă al României
Mai departe se află un tablou de comandă înfățișând simboluri geometrice precise de diferite culori. Există și două manete care pot culisa pentru a comanda ceva. În centrul panoului se află un buton roșu mai mare decât restul. Scopul butonului este arătat într-o hologramă explicativă: o imagine a Pământului de la vreo 25 km înălțime apoi se arată lanțul munților Carpați. Se arată apoi scurgerea unor imense cantități de apă către șes și câmpie până când solul rămâne complet liber.
Apoi, din solul teritoriului României de azi și al unei părți din Ungaria și Ucraina apar șuvoaie tot mai mari de apă ca niște râuri gigantice din toate direcțiile îndreptându-se către munți și podișul Transilvaniei. Apoi imaginea se focalizează mai mult și întreaga Românie devine practic o nouă mare din care apar doar în unele zone vârfurile munților ca niște insule. Acționând manetele de pe panou, apele încep să se retragă de pe teritoriul țării noastre, însă se îndreaptă toate către un singur punct, în masivul Retezat, munții Godeanu. Un adevărat manual de utilizare!
O amforă misterioasă
După tabloul de comandă există un pătrat mare cu latura de trei metri pe care se află o amforă. Conținutul ei reprezintă unul dintre punctele forte ale descoperirii. Aceasta este ceea ce își dorea cu atâta ardoare venerabilul Massini pentru el și pentru elita masonilor. Amfora conține un praf alb foarte fin. Cercetătorii americani au rămas consternați să constate că substanța are o structură cristalină necunoscută a aurului monoatomic care este foarte dificil de obținut mai ales în formula de puritate foarte mare.
Venerabilul Massini era informat încă înainte de a pătrunde în sală de existența amforei. Pulberea de aur în forma ei pură stimulează foarte mult anumite fluxuri și schimburi energetice la nivel celular și neuronal. Adică provoacă un proces accelerat de întinerire. Teoretic, un om poate să trăiască în același corp fizic timp de mai multe mii de ani cu condiția să consume, la anumite intervale de timp, și în cantitate bine determinată, pulbere de aur monoatomic. Așa se explică multe aspecte enigmatice legate de longevitatea incredibilă a unor personaje importante și arată intențiile ascunse ale elitei mondiale ale masonilor.
Istoria adevarată a planetei
În mijlocul pătratului se află un dom care proiectează o imensă hologramă cu elemente în mișcare. Sunt redate sintetic aspectele principale ale trecutului extrem de îndepărtat al omenirii, chiar de la originea sa. Teoria evoluționistă a lui Darwin este astfel complet falsă. Adevărata origine a omului este înfățișată holografic într-o formă condensată. După aceste lecții de adevăr, se poate spune că 90% din istoria oficială a omenirii este falsă și contrafăcută. Incredibil, dar ceea ce se consideră că s-a petrecut cu adevărat este în mare parte minciună, în timp ce miturile și legendele popoarelor sunt aproape în totalitate adevărate. Această stranie inversiune a cauzat de-a lungul timpului multe probleme și conflicte între oameni.
Majoritatea ideilor arheologilor sunt false. Unele "fantezii" ale savanților, cum ar fi hilara teorie a dispariției dinozaurilor în urmă cu 65 milioane de ani sau considerarea vechilor continente Atlantida si Lemuria ca fiind un mit, sunt acum complet spulberate pentru că proiecția holografică arată clar cum s-au petrecut lucrurile în realitate. Din când în când holograma păstra imaginea evenimentului, dar pe fundal apărea harta cerului cu pozițiile marcate ale principalelor stele și constelații la momentul respectiv. Astfel s-a reușit datarea exactă a evenimentelor din prezentare. Deși perioada de timp acoperită de proiecții este foarte mare (mai multe sute de mii de ani), iar ciclul precesional al Pământului este de 25920 de ani, prin observarea numărului de ani platonicieni (cicluri de 25920 de ani) s-a calculat exact datarea evenimentelor. Munții Bucegi s-au format în urmă cu 50-55 mii de ani.
Dezvăluiri șocante
Autorul recunoaște că a văzut ce s-a petrecut în realitate la Potop și unde au fost germenii civilizației umane, însă aceste aspecte nu are permisiunea să le reveleze pentru că implică realități mult prea șocante pentru mentalitatea, ideile și cunoștințele omului contemporan.
Într-o tulburătoare desfășurare de imagini se arată existența lui Iisus și răstignirea lui pe cruce. Proiecțiile revelează multe persoane dintre cele care au asistat pe colină la răstignirea lui Iisus, care nu erau din acel timp, ci veniseră acolo din alte perioade istorice. Acele ființe umane, care nu se deosebeau la îmbrăcăminte de evreii prezenți la momentul răstignirii, aveau totuși trăsături ale chipului complet diferite de ale acestora și tocmai de aceea își ascundeau fața cât mai mult sub faldurile hainelor. Holograma mai arată secvențial viețile și misiunile spirituale ale altor personaje excepționale din trecutul foarte îndepărtat al omenirii, despre care nu se știe absolut nimic acum. Atunci sistemul social și distribuția populației planetei erau complet diferite de ceea ce se cunoaște în prezent, iar arheologii și antropologii ar trebui să-și revizuiască din temelii concepțiile.
Trei tunele misterioase
Pe peretele din spate sunt cele trei deschideri gigantice, fiecare având un tablou de comandă asemănător cu cel principal, dar mai mici. Tunelele respective se îndreaptă pe mii de kilometri în trei zone diferite ale planetei. Cel din stânga duce undeva în Egipt, într-un ansamblu secret și încă nedescoperit care se află sub nisip. Tunelul din dreapta ajunge la o structură similară dar mai mică din podișul Tibet. Din acest al doilea tunel există ramificații secundare care conduc într-o zonă din subsolul Buzăului, aproape de curbura Carpaților, iar o alta se îndreaptă spre structura din subsolul Irakului, lângă Bagdad. Apoi, în continuare, există încă o ramificație până în subsolul podișului Gobi din Mongolia.
Un secret mondial
Al treilea tunel, plasat central între celelalte două, face obiectul unui secret mondial asupra căruia SUA dorea garanții foarte ferme. Cunoscând teribila influență politică a masonilor și relațiile venerabilului Massini în structurile politice ale României și SUA, putem bănui că se încearcă o preluare treptată a controlului asupra bazei de către factori externi intereselor statului nostru. Există totuși persoane foarte importante în aparatul politic și administrativ care acum cunosc mașinațiile masoneriei mondiale și care se opun cu vehemență influenței acesteia, mai ales în ce privește descoperirea din munții Bucegi. Tunelul central coboară în interiorul scoarței planetei și poate oferi un răspuns cu privire la originea structurii din interiorul muntelui și a celor care au construit-o.
Autorul afirmă în încheiere că se făceau pregătiri intense secrete pentru o expediție mai întâi prin tunelul spre Egipt, apoi prin cel spre Tibet și în final prin cel central către interiorul Pământului. Plecarea urma să aibă loc în septembrie 2003."