Ascultati-l pe Multescu ce spune despre Mopsul, in interviul de pe DinamoMania...."Consider ca a fost un vis sa joc alaturi de Dumitrache...Dupa parerea mea a fost cel mai bun...Avea executii care sfidau legile garvitatiei, era ceva de nedescris, stia tot, tehnica, combinatii, se inalta, se rotea, incredibil, incredibil...Dumitrache era uluitor..."

In momentele cand il ascultam.. pur si simplu ma detasam de realitate si imi imaginam cuveintele si miscarile desrise de Multescu... in acelasi timp il priveam in ochi si vedeam ca si el piveste undeva departe, in trecut... actiunea pe viu.. era ca o ecranizare mentala... a fost un sentiment tare ciudat...

Imi inchipui ce ai simtit tu daca eu, vazand filmul, simteam acelasi lucru...Il vedeam pe Mopsu jucand, inaltandu-se, inscriind, bucurandu-se....O, Doamne...

Inchipuiti-va ce am simtit eu care n-am nevoie de nici un film ! Ajunge sa inchid ochii si de undeva din memorie imi apare o faza de neuitat.
Luati in consideratie si ca de fapt Multescu a fost coechipier cu Mopsul la Jiul Petrosani , adica intr-o perioada cand Dumitrache era deja departe de forma care l-a consacrat.
S-a stins mult prea repede si din fotbal si din viata.

Geniile sunt oameni aparte. Sunt altfel decat noi. Daca pe noi ne preocupa existenta zilnica, geniile isi consuma viata cu pasiune. Sunt dedicati pasiunii lor si traiesc doar pentru ea. Oameni precum Florea Dumitrache a realizat in viata asta scurta mult mai mult decat au realizat sau vor realiza multi dintre noi la un loc. El a reusit ceva ce oamenii obisnuiti nu pot sa reuseasca: a ramas in memoria noastra. A tuturor.

Si e suficient? Geniile niciodata nu realizeaza atat cat ar dori lumea sa realizeze.. mereu mor neimplinite... mereu ne resemnam cu prea scurta lor stralucire, incercand sa uitam ca ar fi putut face mult mai mult... asta provoaca un puternic sentiment de neimplinire, pe care din pacate nimeni, niciodata, nu ni-l va putea sterge...

am ascultat si eu interviul si mi-au placut niste vorbe simple dar foarte adevarate: sunt oameni aparte care vor si pot sa realizeze ceva in viata, sa nu treaca ca "gasca prin apa"....sincer geniile nu apar ca sa faca lumea sa vorbeasca despre ei sau sa realizeze ce se asteapta tot poporul...ei traiesc in lumea lor, de cele mai multe ori neintelesi de societate si se sting prea repede si prea singuri....si doar in acel moment ne dam seama, noi oamenii de rand, ca am pierdut ceva aparte....si invatam sa-i pretuim...cateodata prea tarziu.

Cate genii au primit recunoastere deplina in timpul vietii?....insa de noi depinde sa ducem amintirea lor mai departe.

postez si eu cate poze din albumul meu cu FLorea Dumitrache primit cadou de la tata :)

nu sunt prea clare sunt facute cu telefonul , voi face unele noi cu un aparat sa iasa clare :) dar sunt cam multe postez si eu cateva de inceput

1. http://aycu27.webshots.com/image/32506/200...41924115_rs.jpg

2. http://aycu19.webshots.com/image/29698/200...24333011_rs.jpg

3. http://aycu14.webshots.com/image/32173/200...29037214_rs.jpg

4. http://aycu40.webshots.com/image/30359/200...10643115_rs.jpg

5. http://aycu04.webshots.com/image/33443/200...39888638_rs.jpg

6. http://aycu34.webshots.com/image/31953/200...01564770_rs.jpg

7. http://aycu31.webshots.com/image/33670/200...73271928_rs.jpg

8. http://aycu09.webshots.com/image/30648/200...84683329_rs.jpg

9. http://aycu32.webshots.com/image/31311/200...74121582_rs.jpg

10. http://aycu19.webshots.com/image/31858/200...36420561_rs.jpg

11. http://aycu19.webshots.com/image/31618/200...63470508_rs.jpg

sper sa va placa :)

Frumos,Crap!

Crap salut
Presupun ca tatal tau este cam de-un leat cu mine , poate ceva mai tanar si ca are acasa o foarte interesanta colectie de fotografii decupate din revista Sport .
Pacat ca pozele nu sunt mai clare . Primele doua ( de fapt acelasi file ) sunt din sezonul 1968-69 , probabil din primavara . Din nefericire pozele de grup sunt neclare si nu reusesc sa identific pe cineva. Pozele individuale sunt ale celor " 5 magnifici " care ne-au dus la CM Mexico 1970.
De la stanga la dreapta :
- Dumitrache intr-o poza nu prea reusita . Daca sezonul trecut fusese sezonul "exploziei" , pentru Mopsul sezonul 1968-69 a fost sezonul consacrarii definitive , el devenind un marcator cunoscut si de temut pe plan european . ( gol cu Elvetia la Bucuresti , gol pe Wembley din penalty in fata lui Banks , doua goluri cu Grecia la Atena )
- Mircea Lucescu . Dupa un sezon greu in care isi cauta loc la Dinamo , pentru Lucescu sezonul 1968-69 a fost sezonul revenirii in prim plan , el redevenind titular atat la Dinamo cat si la Echipa nationala , unde pentru mine va ramane mereu "Capitanul de pe Wembley"
- Radu Nunweiller intr-o poza nereusita. Dupa ce un an intreg nu jucase fiind bolnav de hepatita , Radu , ca un adevarat Nunweiller , a revenit in fotbal ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat si a intrat direct in mare forma , preluand coordonarea jocului atat la Dinamo cat si la echipa nationala . Radu a facut un meci fantastic cu Elvetia la Bucuresti . Ca un facut , in primavara s-a operat de apendicita , dar e vorba de un Nunweiller , la numai o luna de la operatie revenea in teren pentru a juca meciul retur cu Elvetia de la Lausanne .
- Sandu Boc . Pentru Boc sezonul 1968-69 a fost sezonul marii consacrari , el facand un meci fantastic la Lausanne la victoria cu 1-0 asupra Elvetiei care ne-a deschis drumul spre Mexic . Boc era una din marile sperante ale fotbalului romanesc , din nefericire un episod de K1 la Athene Palace... mai bine sa nu mai vorbesc despre asta
- Cornel Dinu ( se vede numai in primul file ) . Si pentru el , ca si pentru Mopsul , dupa sezonul exploziei a venit sezonul consacrarii , Dinu devenind un jucator de baza fie ca fundas central fie ca mijlocas .

Si eu am avut o colectie de fotografii , inclusiv cu generatia mai veche , dar in urma cu 24 ani cand am parasit Romania le-am lasat acolo si nu mai stiu unde sunt .

Crap m-a ajutat, cautand prin albumul tatalui sau, sa va aduc aici gandurile Mopsului, din vremea in care era foarte tanar si avea toata viata inainte.
Sunt articole vechi, din presa vremii. Sper pana in seara de Ajun sa reusesc sa postez tot ce am gasit. As vrea sa fie un cadou pentru cei care l-au iubit foarte mult pe Mopsul, in special pentru Iuliu.


"Ce as putea sa spun despre prima mea intalnire cu mingea? Cred ca nimic, sau aproape nimic. Pentru ca nu-mi aduc aminte de nici o intamplare mai intereseanta. Ceea ce stiu cu siguranta este faptul ca nu m-am mai despartit de ea si ca eram in stare, ca si acum, sa dorm cu capul pe minge. De altfel cred ca in asta consta tot secretul. Sunt baieti mai dotati decat mine, mai talentati, mai puternici, mai inalti, cu picioare mai sprintene sau mai zdravene. Nu cred insa ca sunt prea multi care sa iubeasca mingea asa cum o iubesc eu. Si sa i se daruiasca atat. Cateodata am sentimentul ca si mingea are o inima care simte dragostea si credinta mea pentru ea. Si de aceea suntem atat de buni prieteni amandoi. N-am inselat-o pana acum niciodata. Este idealul meu in sport. Este viata mea. Ei i-am consacrat intregul meu timp liber.

Nu sunt prea multi ani de cand ne-am cunoscut si sunt si mai putitni de cand am ajuns „vedeta”. Toata lumea vorbeste despre talentul lui Dumitrache. Dar putini, foarte putini stiu sau pot intelege ca talentul meu inseamna de afpt nenumarate ceasuri in care, pe gazonul verde sau pe astfaltul tare din curtea scolii, am alergat dupa aceasta minge, cautand s-o cunosc cat mai bine, sa stiu ce vrea in fiecare clipa, in fiecare faza. Poate ca unora li se va parea putin cam mult ca eu, la 21 de ani, incerc sa targ niste concluzii. Dar viata mea, mai ales cea de fotbalist a fost extrem de dura, de parca cineva ar fi comprimat mai multi ani intr-unul singur.

Au fost si sunt la noi fotbalisti care au jucat mult mai mult decat mine, ca perioada de timp, dar sunt putini-poate nu au avut sansa-care intr-un an si jumatate sa stea fata-n fata cu aparatorii campioanei lumii, ai echipei clasate pe locul al doilea la „World Cup”. Cu cei din echipa medaliata cu bronz la CM (editia precedenta). Putini s-au batut ca noi- Lucescu, Dinu, Radu, eu si ceilalti-pentru un loc sub soarele fotbalului in aceste preliminarii ale lui Mexico 70. Si de aceea chiar daca nu trag concluzii, cred ca pot sa-mi spun niste pareri.

Fotbalul seamana foarte mult cu viata. Cu viata unui scolar, a unui student, a unui profesor, inginer sau cercetator. Numai ca in activitatea acestora, pentru scopul pe care si-l propun sa-l atinga, au mai mult timp decat centrul atacant care intr-o secunda dintr-un meci trebuie sa faca totul pentru a realiza telul: GOLUL. Atunci trebuie sa invingi o multime de piedici si mai ales, trebuie sa fii pregatit ca sa le poti invinge, sa ai cunostintele necesare. Desigur, nu-i usor sa acumulezi aceste cunostinte . Si pentru a indeplini programul -uneori nemilos- pe care ti-l impune antrenorul, trebuie sa renunti la multe lucruri, trebuie sa-ti infrangi multe proniri care te indeamna s-o lasi mai moale, sa eviti duritatea. Dar tebuie sa mergi ianinte daca vrei ca in secunda aceea, din mintul acela, sa zbori pe langa aparator, sa faci din el o marioneta dezarticulata si sa marchezi. Pentru asta, pentru a face toate acestea, trebuie insa multa dragoste, o dragoste netarmurita pentru ceea ce faci, o credinta nestramutata in izbanda."

Fie numai si pentru a spune aceste vorbe unor copii de 10-12 ani, Mopsul ar fi trebuit sa aiba locul lui in organigrama lui Dinamo...

Asta a spus la varsta de 21 de ani? Ce om, ce caracter ...

Intradevar, cand am citit lunga lista a gloriilor DINAMOVISTE l-am ales in primul rand ca emblematic pe Florea Dumitrache ! De fapt este primul nume de jucator de la DINAMO pe care l-am retinut si l-am indragit din momentul in care am urmarit un meci de fotbal . Si asta pentru ca eram vrajit ( copil fiind ) de jocul sau. Asa am inceput sa tin cu DINAMO si asa se va termina ... CAINE ROSU PINA LA MOARTE !!!

Inca doua fragmente din destainuirile Mopsului...


"Pentru marea majoritate a suporterilor care vin sa vada fotbal, viata unui jucator se confunda cu meciurile acestuia, cu acele minute in care el se prezinta in fata publicului pentru a etala ceea ce a invatat in anii de ucenicie. Este o eroare in care cad nu numai spectatorii ci chiar si fotbalistii, inainte de a deveni cu adevarat…fotbalisti. Adica, in acea perioada in care inveti alfabetul acestui minunat joc, primele sale litere - daca se poate spune asa. Este timpul claselor primare ale fotbalului, pe care-l petreci, de regula, singur (adica fara antrenor), cand incerci sa imiti tocmai ceea ce ai vazut la jucatorii adevarati, in cursul jocurilor mari.

Eu, si alti baieti din generatia mea, am avut si marele avantaj al televiziunii, aceste cursuri fara frecventa la cele mai inalte “universitati” ale fotbalului mondial. Cred ca n-am sa uit in viata mea partida aceea, jucata la Madrid, de catre “Real” si “Penarol Montevideo”, in finala Cupei intercontinentale. In cele nouzeci de minute de transmisie mi-am ales modelul ideal, pe ecudorianul Spencer, care juca la Penarol intre Joya si Rochas, dribling irezistibil, viteza de reactie si mai ales niste “frane” extraordinare pe care, punandu-le la momentul oportun, te transformau instantaneu, dintr-un blood in plina viteza, intr-o stana de piatra. In clipa in care am inteles acest lucru essential pentru un centru atacant, mi-am dat seama ca voi ajunge un fotbalist de talia lui, numai cand voi sti sa pun aceste “frane”. N-am spus nimanui nimic despre descoperirea mea (mi-era cam jena), dar din ziua aceea (mai correct din seara aceea), ani de-a randul nu am facut altceva decat sa-mi pun singur …”frana”. Pentru a realize acest lucru nu este suficienta doar controlarea perfecta a balonului, ci si coordonare fara cusur a tuturor muschilor picioarelor, a functiunilor intregului organism. Este drept, pe vremea aceea nu steam exact si rotund toate aceste amanunte. Le-am aflat mai tarziu, sub conducerea lui nea Traian, la Dinamo. Atunci steam doar esentialul, ca trebuie sa fac in asa fel incat, oricand vreau, sa ma pot opri brusc din sprintul cel mai dezlantuit. Si fara sa am habar ca actionez potrivit uneia dintre cele mai dure legi metodologice-repetitia pana la crearea automatismelor-ceasuri nenumarate, pe terenul sui generis de langa “Sina” invatam sa pun…”frana” cand trebuie.

Nu-mi era prea usor , mai ales ca aceste exercitii le faceam, cum era si normal fara minge. Si, va rog, arata-mi mie pustiul care este dispus sa se desparta de minge, cand o are la trei pasi de el. Dar…trebuia! Si daca asa trebuia pentru a deveni…Spencer, atunci nimic nu mi se mai parea chiar atat de greu….Este adevarat, uneori mi se cam facea lehamite si imi venea sa als totul balta. In asemenea clipe insa, intervenea dragostea mea pentru minge, dragoste care ma chema inapoi pe teren cu o forta irezistibila.

Intr-o buna zi, cand ne intorceam franti de la “Sina” unde pe cont propriu exersam vreo cinci ore “frana” lui Spencer, unul dintre baieti, Mircea Zabalovici, mi-a zis deodata”
-Nu crezi ca ar fi timpul sa mergem sa le aratam si altora ce stim? Poate ca-a continuat el zambind- este nevoie de noi la vreo echipa amre…
Sincer, am ramas cam mirat la propunerea lui Zabalovici. La orice ma asteptam, in afara de asta. Desi, tot cu sinceritate marturisesc, nimci nu-mi convenea mai bine decat aceasta invitatie spre mai sus. Am continuat drumul in tacere. In fata portii , Zabalovici mi-a spus:
-Ce zici, vrei sa mergem maine la rapid, in Giulesti?
M-am uitat la Zabalovici sa vad daca nu-si bate joc de mine. Era foarte serios si chiar un pic ingandurat.
-Cum de ti-a venit idea asta?
-Am citit in “Sportul” ca maine dupa masa este trial in Giulesti. Si ma gandesc ca daca mergem in Giulesti avem si avantaj de transport: tranvaiul 12 care trece prin cartierul nostrum ne duce pana la poarta stadionului.
Ce sa mai lungesc vorba, n-am dormit toata noaptea, dimineata la scoala nu-mi gaseam locul in banca, dar la trei si ceva eram la Podul Grant. Am intrat pe stadion pe poarta de langa teatru asa cum intri intr-un templu… Multi ani mai tarziu, la Pris, intr-o dupa-amiaza de primavera, am tarit aceleasi sentimente intrand in cladirea mohorata a Luvrului. Ne ducea dom’ professor Angelo sa vizitam acest mare “deposit al frumoaselor amintiri ale oamenilor”
Cand am intrat pe sub arcadele din Giulesti, sufletul meu era plin de chipurile din cartea de aur a fotbalului care au jucat aici, la Podul Grant: Bartki, Auer, Ionica Bogdan, Marian si atatia altii. In dupa-amiaza aceea de trial, pe agzonul verde al Giulestiului, erau o sumedenie de copii, fiecare cu cate o minge, incercandu-si sansa. Unii venisera cu mamicile care ii incurajau din tribune…

_____________

Din fericire Giulestiul nu l-a vrut.....
Avea sa-l descopere Traian Ionescu la TUG.

____________

"Apoi, intr- dupa-amiaza, la antrenament, am auzit ca pe tusa se afla antrnorul Traian Ionescu de la Dinamo. Fiecare dintre noi stia, desigur, pentru ce se afla acolo. Auzisem ac Traian Ionescu are obiceiul sa-si culeaga “diamantele” de pe terenurile micilor echipe, orpindu-se de multe ori asupra unor jucatori pe acre, pana la el, nu daduse nimeni nici un elu. Fiecare cunosteam de pilda, povestea lui Titi Fratila pe care antrenorul lui Dinamo il descoperise la Sirea. Si Sirean era o echipa cu o “firma” mai mica decat a noastra.
Sincer vorbind , nu credeam ca ma voi numara si eu printre cei alesi. Mai ales ca avusesem “experienta Rapid”, al carei gust amar il mai simteam inca.” Decat codas la ora, mai bine in sat frunta” imi ziceam pentru a-mi potoli necazul. Iata de ce, la sfarsitul antrenamentului cand nea Adrian mi-a spus ca “tovarasul Ionescu vrea sa vorbeasca cu tine”, primul impuls a fost s-o iau la fuga spre casa. Totusi l-am urmat pe Adrian si astfel am avut prima intalnire cu omul care avea sa joace un rol decisive in viata mea, nu numai ca fotbalist, ci si ca om. In timpul discutiei cu nea Traian n-am scos mai mult de trei-patru vorbe. Simteam cum imi ardeau urechile de emotie si imi era necaz pe mine ac nu ma pot stapani.
Traian Ionescu vorbea despre fratii Nunweiller, despre Fratila, Datcu, Octavian Popoescu, Haidu si ceilalti. La mine insa aju ngeau numai franturi de fraza, toate invalmasite. Din tot ceea ce mi-a spus atunci am retinut precis o singura propozitie: “ O sa mai vorbim noi doi”. Cateva cuvinte care atunci mi-au umplut inima de fericire, dar care, dupa ani, fiind titular la Dinamo, cand le auzeam din nou ma cuprindea groaza pur si simplu. Pentru ca ele insemnau ca antrenorul ori aflase una dintre sotiile mele, ori nu era multumit de felul in care imi faceam programul de antrenament.

Nu spun un secret afirmand ca nea Traian este unul dintre cei mai severi antrenori de fotbal. Nu face nimanui nici o concesie si aplica cele mai drastice sanctiuni celor care se abat cat de putin de la disciplina de pregatire sau de joc. Este de o severitate fara margini, indeosebi cu fotbalistii la care tine. Cornel Dinu, care este un jucator foarte disciplinat, si in a carui grija fusesem dat (fiind de varste apropiate) se amuza copios ca martor la executarea sanctiunilor pe care antrenorul le dicta impotriva mea. Primul an la Dinamo a fost un an de calvar pentru mine. Uneori aveam impresia ca programul de pregatire ce-mi fusese alcatuit, ca si ploaia de sanctiuni care cadeau ep capul meu, nu urmareau altceva decat sa ma faca sa-mi dau singur seama ca nu am ce cauta acolo si ca trebuie sa-mi iau talpasita.

Dumnezeu sa te odihneasca in pace Mopsule...

Ca orice om a avut si partile lui bune si partile lui rele. Intotdeauna ne vom aduce aminte de partile lui bune, cele rele nu mai sunt.
Dumnezeu sa-l odihneasca in pace.


Rog pe cine mai are interviuri sa mai puna.

Nu am interviuri.. dar am facut un mic filmulet cu momentele lui de glorie

http://youtube.com/watch?v=w99SxFzrzgo

Echipa din fotografie este Dinamo , probabil prin 1969
De la stanga la dreapta :
Randul de sus : Cornel Popa , Sandu Boc , portarul Narcis Coman , Cornel Dinu , Mircea Stoenescu , Constantin Stefan
Randul de jos : Viorel Salceanu , Vasile Gergely ( am promis ca scriu ceva despre el si inca n-am reusit ) , DUMITRACHE , Radu Nunweiller , Mircea Lucescu
Dintre filmele video , primul este vestita faza cu Bobby Moore + Labone din meciul Romania - Anglia 0-1
Al doilea tot de la Mexico 70 , golul marcat contra braziliei la Romania - Brazilia 2-3
Nu reusesc sa identific al treilea video , in orice caz e o faza pe care am vazut-o de multe ori : centrare Parcalab si gol cu capul al lui Dumitrache

cand eram mic, nu prea ma uitam pe el, dar de cativa ani buni ... mai pe scurt cred ca l-am citit de 10 ori pe tot :) toate articolele, ca sa nu zic ca tata le stie pe derost :))))), l-a iubit mult pe Dumitrache, Mopsu' era si porecla lui pe strada :) ,
asa arata :D

http://img241.imageshack.us/img241/8688/dsc02771bj5.jpg


si acum poze, cate pot pune si eu ca merge foarte greu imageshack :(



2. http://img135.imageshack.us/img135/953/dsc02798uy4.jpg

3. http://img147.imageshack.us/img147/8769/dsc02658el8.jpg

4. http://img177.imageshack.us/img177/9015/dsc02777om0.jpg

mai revin si cu altele, am avut si articolul cand a murit, dar l-a aruncat tata a zis ca nu vrea sa apara in album ...

...fara cuvinte....

Si alti nesimtiti nici nu poarta banderole negre la 1 an dupa moartea Mopsului.Tot respectul pentru tatal tau,Crap.Jos palaria!

Odihneste-te in pace,Mopsule.

acesta este un articol
http://img366.imageshack.us/img366/5278/art1kq3.jpg

bun, eram eu mic pitic si ma suiam sus pe biblioteca, ca vedeam acest IMENS DOSAR pentru mine si a decis tata pana la urma sa mi-l arate

dialogul a inceput asa

"cristi eu am facut albumu asta din toata inima pentru Dumitrache , tu nu sti cine a fost Dumitrache o sa afli cand vei fi mai mare, daca cumva vad vreo poza rupta poti sa o iei pe maica-ta si sa plecati din casa "

si asta a fost prima poza care mi'a aratat-o cu citatu " asta a fost istorie cine stie cand ii mai batem pe stelisti acasa "

http://img387.imageshack.us/img387/6958/1pozaaratataxg1.jpg

si sincer sa fiu anu trecut mi-am adus aminte cand mi'a zis :)

next >

prima poza din album de aceea este mai deteriorata

http://img183.imageshack.us/img183/7339/hehepf4.jpg

Echipa :



Dumitrache in echipa lumii alaturi de Pele si Jairzinho ( articol )

http://img138.imageshack.us/img138/9668/echipalumiisv7.jpg


of Doamne , e 10:40 de la 9:46 eram pe imageshack mi-a dat de xxxxx ori erori de conexiune nu mai suport !

@cai lun daca nu erai tu la meciu cu oltenii muream de foame, ca mi'ai facut pofta cu shaorma si ne-am luat si noi !! :))))))))

Fotografia echipei campioane din 1971 , pacat ca nu e ceva mai clara . De la stanga sus :
Constantinescu ( in sfarsit aveam portar dupa cosmarul Coman ) , Cheran , Nelu Nunweiller III ( eroul acelui campionat ), Sandu Gabriel ( un copil adus de Tr. Ionescu ) , Deleanu , Dinu , Radu Nunweiller VI , Salceanu , Doru Popescu , DUMITRACHE , Lucescu , Andrei , Cavai , Stefan , Stoenescu , Al. Moldovan , Both ( tehnica perfecta dar lipsit de " nerv " ) , Mustetea , Nutu , Haidu .
antrenori : Traian Ionescu a fost antrenor principal numai in retur , a fost ultima lui aparitie la dinamo
Dumitru Nicusor , antrenor principal in tur si secund in retur , ne vom mai intalni cu el pana in 1984

ASTAZI AR FI IMPLINIT 60 ANI !!
Ar fi fost prea frumos . Cineva de la Dinamomania i-ar fi luat un interviu , el ar fi povestit cat de frumos l-au primit la sarbatoare de 60 ani a clubului Dinamo . Sau poate ca nu , poate s-ar fi plans ca pe el l-au uitat si nici nu l-au invitat . Cine poate sti si ce importanta mai are ?
Cineva , poate CaiLun poate Cosmin C , ar fi scris ceva pe forum si ar fi incheiat cu fraza " asteptam si completari de la Iuliu "
Si eu as fi completat . As fi scris despre cariera extraordinara a unui copil care la 18 ani a " explodat " in fotbalul romanesc , la 20 ani era deja spaima aparatorilor din fotbalul mondial , la 23 ani a jucat in echipa Lumii . As fi incercat sa descriu faze si goluri fantastice . Si n-as fi reusit , pentru ca nu se pot descrie in scris faze care sfidau legile fizicii sau anatomiei .
N-a fost sa fie asa . Mopsul a " ars " prea intens si prea repede . Atat cariera cat si viata i s-au terminat mult prea repede .
Odihneasca-se in pace . ASTAZI AR FI IMPLINIT 60 ANI....

60 Dinamo , 60 Mopsul , ce aniversare frumoa ar fi fost !
Oricum sint sigur ca de acolo de sus ziece :- Baieti ce faceti , nu ma cinstiti cu nimic , mai ales ca sarabatorim doua evenimente mari ?!

'Ma cheama Florea Dumitrache si sunt bucurestean. Lui taica-meu, Constantin Dumitrache, toata lumea de pe soseaua Giurgiului ii zicea "nea Costica Plapumaru". Sunt al patrulea copil din familie. Am doi frati -Nicu si Marian- si o sora- Rodica, toti mai mari decat mine. Si tata si mama pe care o cheama Paula, fac parte din categoria oamenilor cu "gabarit mare". Barbatii din familia noastra sunt inalti, spatosi...Oameni cu...greutate, care atunci cand se aseaza pe un scaun ii verifica intai...rezistenta. Numai eu care aveam cel mai mult nevoie de gabarit am iesit ...asa cum se vede. Crap de ciuda dar nu pot schimba nimic si singura-mi razbunare impotriva celor mai inalti este sa sar totdeauna mai sus decat ei.

Tata, fratii mei, parca vrand sa echilibreze situatia mi-au dat mie toti nervii. Pe tata nu-l scoate nimeni si nimic din pepeni. Mama ne povesteste ca o data, in '44, in timpul bombardamentelor fiind obosit , dormea. Tata n-a mai fugit la adapost cand a sunat alarma. O bomba a cazut chiar in cartierul nostru. S-au spart toate geamurile ferestrelor. S-a rupt chiar si patul si tata a cazut cu saltea cu tot intre tablii. S-a trezit o clipa doar, a vazut totul, apoi s-a culcat la loc. Mama l-a gasit dormind linistit in mijlocul dezastrului.

M-am lungit un pic cu povestea asta dar am facut-o ca sa vedeti cam despre ce este vorba. Fratii mei seamana leit cu tata, numai eu am iesit altfel. Mama imi spune cateodata razand, ca nervii, temperamentul meu se datoreaza faptului ca in dupa amiaza lui 22 mai 1948 , cand m-am nascut eu, era prima furtuna din primavara aceea, o furtuna cu tunete si fulgere.

Anii copilariei i-am petrecut acolo pe Giurgiului , la nr 136. Tata facea palpumi ajutat de Nicu si Marian. Si primele mele amintiri sunt legate de scarmanatul lanei pentru plapumi. Cand ne terminam portia de lana pe care ne-o dadea la lucru aveam voie sa plecam la joaca. De obicei ne duceam la "Sina". "Sina" era calea ferata care duce la Giurgiu. Acolo era o poienita, raiul nostru al tuturor copiilor din cartier.

In poienita aceea am avut prima intalnire cu mingea. Cam carpacita dar o minge adevarata. Facuse rost de ea Marian care era junior la "Aurora". Si pe atunci am jucat tot intre baieti mai solizi decat mine, ca si acum. Erau colegii lui Marian ( el este mai mare decta mine cu 6 ani). Si poate ca in vartejurile de la "Sina" am invatat sa nu-mi fie frica de cei care sunt mai legati decat mine. Ca daca acum arat asa de...neimplinit, va inchipuiti cu va inchipuiti cum aratam pe atunci.

Imi pare rau ca nu am o fotografie din perioada aceea. Si cand scriu asta imi vine din nou sa rad. In ultimii ani mi se fac sute de fotografii. Si, de ce n-as spune-o, ele imi produc o mare placere. Imi place sa vad in ziarele noastre, sau cele straine, imagini in care sunt si eu. Le colectionez. Dar o sa ma credeti oare daca am sa va spun ca pana nu am ajuns "vedeta" in fotbal nu m-am fotografiat decta o singura data? Doar o singura data si atunci o fotografie cum se faceau la noi in cartier: " cu glastra", mai precis cu un ghiveci de flori in brate. Fara sa stiu ma rezervam pentru acum..." (din aceeasi colectie a lui Crap)

__________

Poate ca azi ne-ar fi povestit despre copilarie.... N-a fost sa fie... Dar sa ni-l amintim asa cum era, tanar, aruncand in aer tribunele......Sa ni-l imaginam copil, visand, in poienita de la "Sina", sa se razbune pe cei mai bine legati decat el. Si sa ne bucuram ca a reusit sa "sara " mai sus decat toti...

Dumnezeu sa te aiba in paza, Mopsule....

Ar fi avut aceeasi varsta pe care o are Dinamo.Un motiv in plus pentru care Dumitrache se confunda cu Dinamo.Dumnezeu sa il odihneasca!