CyberDog
Nov 25 2005, 08:46 PM
Unde este Dudu Georgescu?
De ce un mare Dinamovist nu si-a continuat activitatea in Stefan cel Mare?
Pentru ce motiv, un antrenor categoria I nu poate pregati macar echipa de tineret a clubului de fotbal Dinamo Bucuresti?
COSMIN C
Nov 25 2005, 10:53 PM
QUOTE(CyberDog @ 25 Nov 2005, 20:46)

Pentru ce motiv, un antrenor categoria I nu poate pregati macar echipa de tineret a clubului de fotbal Dinamo Bucuresti?
Pentru ca e un om cu mult prea mult bun simt, pentru vremurile si pentru Dinamo de azi....
alexyutza
Nov 25 2005, 10:55 PM
Din cate am inteles nu mai locuieste in Romania...
E adevarat ?
CyberDog
Nov 25 2005, 11:46 PM
@ alexiutza
Dudu Georgescu s-a stabilit in Canada. In cursul anului s-a intors in Romania, unde a fost subiectul unei sumedenii de promisiuni neonorate din partea clubului Dinamo.
Se pare ca a hotarat sa se intoarca in Canada, unde din cate am auzit, preda la o scoala de fotbal.
@Cosmin
Ai perfecta dreptate. Am sa vin cu mai multe amanunte.
COSMIN C
Nov 25 2005, 11:56 PM
CyberDog,
Viata mi-a oferit ocazia sa-i strang mana cand deja era antrenor. Antrenor la o prapadita de echipa de provincie... Crede-ma ca m-a durut sufletul... Nu i-a dat nimeni nici o sansa dupa ce s-a retras, nici Dinamo, nici federatia , nimeni...
alexyutza
Nov 26 2005, 12:09 AM
@CyberDog : Mersi mult pt informatie...auzisem ceva dar nu eram sigura...
CyberDog
Nov 26 2005, 03:59 AM
QUOTE(COSMIN C @ 25 Nov 2005, 16:56)

CyberDog,
Viata mi-a oferit ocazia sa-i strang mana cand deja era antrenor. Antrenor la o prapadita de echipa de provincie... Crede-ma ca m-a durut sufletul... Nu i-a dat nimeni nici o sansa dupa ce s-a retras, nici Dinamo, nici federatia , nimeni...
Ce nu trebuie sa uitam...Dudu Georgescu s-a nascut pe data de 1 septembrie 1950, la Bucureşti. A inceput fotbalul la clubul Progresul ( 1962 - 1973 ).
Consacrarea a cunoscut-o insa la Dinamo, unde a jucat in perioada 1973 - 1983. Jumatate din sezonul 72-73, a jucat la CSM Resita.
Cu Dinamo Bucuresti a cistigat 4 campionate si o Cupa a Romaniei, a fost de patru ori consecutiv golgeterul campionatului, între 1975 si 1978, el păstrindu-si si astazi titlul de cel mai bun marcator din istoria Diviziei A: 252 de goluri în 370 de meciuri.
Apogeul carierei sale a fost cistigarea titlului de Gheta de Aur a Europei, de două ori (1975 - 33 goluri si 1977 - 47 goluri).
Pentru echipa natională a inscris 21 de goluri în 44 de meciuri.
A jucat pentru Dinamo 23 de meciuri in cupele europene, marcand 17 goluri.
-------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Ce ar trebui sa uitam...Din 1983 pana in 1987, cel ce sub culorile alb-rosii fusese Gheata de Aur a Europei a trecut, pe rand , pe la echipe precum SC Bacau, Gloria Buzau, Flacara Moreni si Muscelul Campulung ( div. C ).
La finalul carierei sale de fotbalist ( sezonul '87-'88 ), Dudu Georgescu juca fotbal in divizia C, la Unirea Urziceni, fiind platit in pui de la Avicola locala, muraturi si salam de vara de la carmangeria din Cazanesti.
Intre doua meciuri, pe teren pastea linistita o ciurda de vaci, pe post de masini de tuns iarba...
--------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
FOTO 1975 ----- 2005In prima fotografie vedeti un erou dinamovist. In a doua, la 30 de ani distanta in timp, o glorie nerespectata de conducerea din Stefan cel Mare.
Click to view attachment Click to view attachment
paddy
Nov 26 2005, 01:03 PM
Dupa ce a plecat Dudu Georgescu de la Dinamo, galeria a scos un cintec despre el si ceilanti jucatori; Lucescu, Movila, Augustin, Moraru etc...si de cite ori Dinamo juca prost, galeria cinta acest cintec, aducindule aminte jucatorilor, ca la aceasta echipa au jucat unii dintre cei mai buni jucatori din Romania.
FarfelkugeL
Nov 28 2005, 01:23 PM
Asa stie conducerea din ziua de azi sa aprecieze marii jucatori cae au fost la echipa !!!
iuliu
Nov 28 2005, 03:07 PM
@CyberDog
Salut coane
O corectura si o completare
Dudu a jucat tot sezonul 72-73 la Resita , venind la Dinamo in toamna lui 73. Am fost aproape sa pierdem campionatul 72-73 "din cauza lui" pentru ca in meciul direct la Resita ne-a inscris trei goluri intr-o infrangere cu 1-4
(in final am castigat un campionat dramatic la golaveraj cu Craiova) . Cred ca in acel meci a fost remarcat de conducerea lui Dinamo.
Completare : Dudu a fost unul din eroii dramaticei victorii 3-2 cu Inter in 1981 , marcand primul gol si dand pasa de gol la al treilea ( Orac cu capul).
A fost desigur unul din marii jucatori ai lui Dinamo. UEFA l-a clasat printre cei mai buni 200 jucatori europeni ai ultimilor 50 ani.
Haita
Dec 23 2005, 04:34 AM
Si totusi, mai stie careva pe unde mai este Dudu?
Am dori sa-l contactam si sa-i luam un interviu, chiar sa-l cooptam la site.
Dinamo
Jul 23 2006, 10:27 AM
ESTE UN OM CARE S-A DARUIT PT.DINAMO care a adus glorie si faima acestui club
UNDE ESTE DUDU?
red&white
Aug 30 2006, 10:46 AM
Un fotbalist care nu va fi uitat de nimeni si a fost-este si va fi iubit de toti dinamovisti pentru tot ce a facut la Dinamo.
Wlad_red_dog
Sep 4 2006, 02:57 PM
Cel putin el a plecat si nu le-a permis celor din conducere sa-si bata joc de el si de munca lui. Dudu is the best si daca nu inimile ne spun asta atunci cifrele o spun.
mariusl
Sep 4 2006, 03:37 PM
am auzit ca DUDU GEORGESCU nu ar fi primit nici macar un cartonas galben in toata cariera? e adevarat? ma poate ajuta cineva cu un raspuns? multumesc!
red&white
Oct 16 2006, 05:34 PM
De un asemenea jucator Dinamo ar avea nevoie si in acest sezon,un jucator fantastic,nu am cuvinte pentru un asemenea jucator
Capirossi
Oct 16 2006, 08:45 PM
Nu numai ca a fost Gheata de aur a Europei de doua ori, dar 47 reprezinta recordul neegalat de goluri intr-un campionat. A reusit sa-l depaseasca pe Yazalde.
ayrton
Feb 6 2007, 10:32 AM
Un interviu mai vechi, cu cel mai mare golgeter din istoria clubului Dinamo Bucuresti:
<<
Dudu Georgescu
Nu mi-am inchipuit niciodata ca o sa-mi fie atat de dor de tara. Este un dor imposibil de explicat in cuvinte. Mistuitor
Reintors in tara dupa o lunga perioada canadiana,celebra gheata de aur a fotbalului romanesc, Dudu Georgescu, spera ca patria mama sa-si aduca aminte de el
Fara nici o indoiala, Dudu Georgescu este unul dintre cei mai mari fotbalisti pe care i-a avut vreodata Romania. Cu totii ii stim numele, dar doar cei de varsta a doua si-l aduc aminte in focul jocului, plutind pe teren, dand acele neuitate goluri cu capul. Putin rata Dudu Georgescu in fata portii, tocmai de aceea a fost de patru ori consecutiv golgheter al Romaniei (1975-1978) si a obtinut de doua ori Gheata de Aur a Europei (sezoanele 1974-1975, 1976-1977). Faima si aprecierea lui sunt internationale, dar exista un nume de care Dudu Georgescu este legat prin fir de aur: Dinamo Bucuresti. Aici a stralucit luptatorul, modestul, delicatul, talentatul Dudu Georgescu, aici s-a creat in anii 70 o echipa unica, o echipa de talente, dar si de oameni adevarati: Mircea Lucescu, Cornel Dinu, Radu Nunweiller, Florin Cheran, Florea Dumitrache...
Intors recent dintr-o Canada prea rece pentru sufletul lui romanesc, dornic sa-si regaseasca locul in familia sportului caruia i-a adus stralucire, Dudu Georgescu s-a oferit sa ne fie calauza prin amintiri.
Amintiri cu ciocolata
- Domnule Dudu Georgescu, am sa incep printr-o invitatie la melancolie. Va rog sa va aduceti aminte de copilul Dudu Georgescu si sa ne faceti si noua cunostinta cu el...
- Il vad alergand pe acest copil, il vad alergand neincetat pe maidan, dupa o minge invechita. Abia astepta sa se faca sambata ca sa poata tabaci cele doua terenuri de prin zona Tineretului, locul copilariei mele bucurestene. Acolo mi-am facut eu ucenicia in ale fotbalului. Fratele meu, care este mai mare, a fost primul care a intrezarit in mine cateva calitati ale unui jucator de fotbal: aveam o detenta buna, ma angajam permanent in un-doi-uri, adica nu aveam deloc tendinta de a tine mingea, dadeam pase precise, aveam de mic o buna viziune a jocului. Cred ca am pastrat aceste calitati pe toata durata carierei mele, bineinteles, dezvoltandu-le. Tot fratele meu m-a inscris pe la 12, 13 ani la Clubul Progresul Bucuresti. Am fost selectionat din prima si asa au inceput satisfactiile primelor victorii, dar si o munca extraordinara, antrenamente dure. Tin minte si acum nelipsita recompensa de la finalul fiecarui joc pentru care mai, mai ca ne bateam: ciocolata. Era ciocolata saracacioasa a acelor vremuri, dar ce buna ni se parea!... Delicioasa. Apoi a inceput adevarata mea cariera, am trecut la echipa de tineret de la Progresul, apoi la cea de seniori. Lumea a inceput sa auda de mine, iar dupa un sezon, 1972-1973, la C.S.M. Resita, am ajuns la Dinamo.
- Dinamo Bucuresti! O echipa mare, inegalabila, mustind de talente... Cum era atmosfera la club pe atunci, ce emotii va leaga de acele vremuri?
- Ce vremuri extraordinare!... In 1973, am avut onoarea sa vin la Dinamo, unde i-am gasit pe Lucescu, Dinu, Florea Dumitrache, Cheran, Popa, portarul Mircea Constantinescu... Ce mai, nume grele in intreaga istorie a acestui club atat de drag mie. Se juca pe atunci la Dinamo un fotbal de vis. Din 90 de minute, 75 de minute mingea era la Dinamo. Adversarii erau foarte multumiti daca pierdeau numai cu 2-0. Se juca foarte frumos, deschis, cu drag si cu multe satisfactii. Insa acele realizari se implineau dupa o munca titanica, o dedicatie si un sacrificiu pe care putin le mai remarc astazi in fotbal. Bunaoara, eu dupa fiecare antrenament ramaneam cu Mircea Lucescu, cu Radu Nunweiller sau chiar cu fundasii, si faceam inca o ora de joaca, sa-i zic asa, adica faceam ceea ce ne placea cel mai mult: dadeam goluri. Repetam neincetat centrari, suturi la poarta; toate aceste tehnici de joc devenisera un automatism. Mircea pleca de la treizeci de metri cu mingea la picior, imi centra, iar eu ajunsesem de-i spuneam: Bara!. Si bara dadeam. Din zece mingi, daca voiam, dadeam opt in bara. Atat de bine simteam mingea. Lucescu chiar glumea la un moment dat si-mi spunea: Vezi sa nu te obisnuiesti asa, nu cumva sa dai bara si-n meciuri!.... Ne intelegeam atat de bine, ca deja din preluare, din alergarea pe care o facea cu mingea, eu simteam unde trebuia sa ma duc: la coltul lung sau scurt. Astazi, foarte rar se poate observa o astfel de intelegere in teren, atacantii nu se mai sacrifica. Sa dai un gol la coltul scurt, de exemplu, inseamna pur si simplu sa te bati in careu, sa ai viteza, sa iei fata adversarului. Bineinteles ca aceasta batalie implica si multe accidentari, nu degeaba eu am doua operatii la umarul stang, o fractura de arcada, meniscurile de la ambele picioare scoase, o fractura de peroneu la stangul, nu va mai spun de cate ori am avut gleznele in ghips. Parca as fi mitraliat, trecut prin razboi. Ei bine, am vazut in prezent atacanti care ies de pe teren si nu au nici macar tricoul transpirat. Or, asta spune multe. Jucatorii parca nu mai privesc cu responsabilitate locul pe care-l primesc intr-o echipa, loc care ar trebui sa fie o onoare pentru ei. Cred ca si averile care sunt puse in cauza in fotbalul de astazi schimba mult din placerea propriu-zisa a jocului. Eu am avut glorie, nu zic nu, dar glorie cu burta goala. Bineinteles ca acum imi doresc sa ma fi nascut si eu ceva mai tarziu si sa beneficiez la randul meu de contractele acestea pe sume exorbitante, dar parca ceva nu este in regula cand se joaca pe atatia bani.
Aur sters
- Cum se face, totusi, ca lui Dudu Georgescu, un nume de aur in istoria lui Dinamo, nu i s-a gasit inca un loc in acest club?
- Ati atins o coarda sensibila. E, intr-adevar, ciudat si dureros ca unui jucator cu un trecut profesional ca al meu sa nu i se gaseasca un loc intr-o echipa. Si aici ma refer la echipa ca la marea familie pentru care respectivul jucator si-a dat sudoarea si talentul ani de-a randul, o familie la gloria careia a contribuit substantial. Iar eu am facut multe pentru Dinamo. Discutii au fost si ele multe; chiar si in aceste momente sunt in negocieri. Ele se prelungesc de aproape doua luni. Bineinteles ca eu mai am si alte oferte, dar mi-as dori mult sa revin la Dinamo. Ma deranjeaza cand unii dintre fostii jucatori, dintre fostii mei colegi ajunsi in clubul la care au activat pun bete-n roate daca mai vrea sa vina si altul. Unii nu prea sunt cu inima deschisa. Acum este fiecare pentru el, parca prietenie n-ar mai exista, parca n-am fi facut candva parte din aceeasi familie...
- Are plecarea dvs. in Canada vreo legatura cu incercarile acestea dificile de a va gasi un loc in fotbalul romanesc?
- Fiecare emigrant are istoria lui, motivele lui. Al meu a fost sa-mi iau cetatenia canadiana. Imediat ce am obtinut-o, m-am intors in Romania. Canada este foarte departe, fiul meu a ramas in tara, nu a vrut nici o clipa sa emigreze, restul familiei este tot in Romania. Canada este o tara foarte rece, si la propriu, si la figurat. Desi apreciez civilizatia occidentala, nu prea-mi place, nu ma regasesc acolo. Totusi, m-am descurcat de-ajuns de bine, mi-am deschis o scoala de fotbal, am predat si pentru comunitatea romaneasca, dar am dat si meditatii private, am antrenat chiar si jucatori ai lotului olimpic al Canadei. Deci, nu m-am rupt nici o clipa de fotbal, dar acolo acest sport nu este in top, iarna vine repede si fug toti pe terenurile de hochei, sportul national in tara frunzei de artar.
Zana cea frumoasa si buna
- In tot acest zbucium - fotbal, cariera, emigrare - se pare ca exista un capitol in viata dvs. in care linistea si fericirea au triumfat: casnicia...
- Asa este. Multumesc lui Dumnezeu, am o casnicie minunata, eu si sotia mea suntem de 32 de ani impreuna, avem un baiat, Dudu Georgescu Jr., care are 31 de ani. Cum sa nu fii fericit!... Dar eu am avut si norocul sa fiu inteles de Marina, sotia mea, in pasiunea pentru fotbal, m-a asteptat cu rabdare din interminabilele cantonamente. Si mie imi venea cateodata sa urlu de dorul ei. Dar ea a fost si este o femeie foarte puternica, foarte luptatoare, a stiut sa-mi fie sprijin, m-a inteles, s-a ocupat extraordinar de fiul nostru, care a invatat mereu bine. A terminat ASE-ul, acum lucreaza la Banca Franco-Romana, dar este si observator sportiv. Eu il iubesc foarte mult si sunt mandru de el in tot ce face. Trebuie sa va spun ca in acesti patru ani canadieni, eu si sotia mea am avut, cred, pentru prima data ragazul sa ne petrecem timpul numai noi doi, sa mai mergem la un film, la o plimbare. Avem si patru catei, pe care-i iubim extrem de mult. Nu ne mai dam randul la mangaiat si dezmierdat. E foarte placut sa ai in jurul tau aceste suflete pure, ele aduc plusul de armonie intr-o casa, intr-o familie. Si in Canada am avut un catel, pe care ni l-am adus tocmai din Egipt. Secretul unei casnicii fericite? Increderea reciproca, libertatea consimtita, intelegerea si rabdarea. Cred ca aceste lucruri fac o familie indestructibila.
- Domnule Georgescu, ca un observator avizat, dar totusi detasat de nebunia din fotbalul romanesc, vreti sa ne faceti o analiza rece a ceea ce credeti ca inseamna acest sport acum in Romania?
- La nivel de echipa nationala sunt foarte multi specialisti. Atat de multi, ca nu mai e loc de jucatori (rade). Sanse de calificare la Campionatul Mondial mai sunt, chiar si dupa un meci slab, cum a fost cel cu Cehia. Sa fiu sincer, eu cred ca sunt multi jucatori romani in fotbalul de azi care nu au valoare. Ei joaca la echipe de renume, dar valoarea lor este indoielnica. Jucatorii de astazi au mult tupeu, dar nu pe teren, ci in afara lui. Au tupeu doar in declaratii. O alta problema ar fi grupele de copii si juniori. Din cate am vazut si auzit de la revenirea mea in tara, se gasesc greu copii intr-adevar talentati. Nu mai merge nimeni printre blocuri, pe maidane, putini mai au flerul de a descoperi talentele acolo. Exista, de asemenea, prea putini jucatori descoperiti si crescuti de cluburi. Si chiar daca rasare unul la cate un club mai modest, bineinteles ca se va duce la Steaua sau Dinamo, pentru un contract de, sa zicem, 500.000 de dolari. Cam asta e politica la noi: cluburile puternice vaneaza fotbalisti talentati, gata formati la alte cluburi, or eu nu cred ca asta trebuie sa fie singura politica de ridicare a talentelor. Educatia unui tanar fotbalist se face si prin atasamentul si dragostea pe care el o are pentru un anumit club. Avem nevoie de slefuitori de talente, de antrenori-psihologi, cum e Mircea Lucescu. El este in primul rand un foarte bun psiholog si apoi unul dintre marii antrenori ai lumii. In orice domeniu, cel mai greu este sa lucrezi cu oamenii, iar Mircea stie foarte bine cat de important este sa cunosti caracterul fiecarui jucator dintr-o echipa. Tocmai de aceea a fost capabil sa ridice foarte multi jucatori. Eu il apreciez foarte mult pentru lucrul acesta. Stie sa vorbeasca cu jucatorii, stie sa ceara jucatorilor ce trebuie.
Am mai observat ceva in ultimul timp. Toate ziarele sunt pline de declaratii ale fotbalistilor; multe, enorm de multe promisiuni neimplinite. Multe promisiuni la ziar, putine fapte in teren. Intr-adevar, presiunea presei este mare, presiunea suporterilor este mare, dar totusi, ar trebui sa fie mai putine promisiuni si mai multe victorii. Si inca ceva: exista mult prea multe rivalitati. Rivalitatea a luat la noi o intorsatura pe care eu nu o inteleg: s-a ajuns ca o echipa sa-si doreasca cu ardoare ca rivala ei sa piarda in cupele europene. Este stupid. Cum sa-si doreasca, de exemplu, Dinamo, ca Steaua sa piarda in Cupa UEFA?! Suntem cu totii romani, exista niste limite si in aceasta rivalitate. E ca si cum ne-am pierde patriotismul. In treacat fie spus: eu nu mi-am imaginat niciodata ca o sa-mi fie atat de dor de tara. Este un dor imposibil de explicat in cuvinte. Mistuitor. Iar aici, in tara ta, sa te bucuri de raul celuilalt?! Poate ca sunt eu facut din alt aluat... Pe vremea mea, dupa meci, ne luam familiile, eu, Lucescu, Cheran, Puiu Iordanescu, si mergeam in Herastrau la o bere. Ce conta ca Puiu era de la Steaua?! Eram prieteni.
- O ultima intrebare: daca se intampla sa nu reusiti sa va gasiti acel loc de care vorbeam mai devreme, ce-o sa faceti? Va veti intoarce in Canada?
- Nu. Am sa lupt si am sa reusesc.
@Formula-as
>>
COSMIN C
Sep 1 2007, 11:28 AM
E 1 septembrie, e ziua lui Dudu....La multi ani!
red_dogvitan
Sep 1 2007, 12:05 PM
La multi ani Dudu Georgescu multa sanatate!!
dudu1961
Sep 1 2007, 03:23 PM
LA MULTI ANI DUDU GEORGESCU !

Pentru mine cred ca toti v-ati dat seama a fost idolul copilariei mele , incepind de la gimnaziu si pina am terminat liceul , nimeni nu-mi zicea altfel decit Dudu . Ce pot spune , decit ca ii doresc viata frumoasa si batrinete linistita !___Si totusi , clubul nostru cred ca este singurul club din tara care are cele mai multe foste glorii in functii de conducere ,si antrenori >
Bascanu
Sep 1 2007, 03:58 PM
La Multi Ani Dudu Georgescu!
gilutza_d
Sep 1 2007, 05:38 PM
La muti ani Dudu Georgescu si multa sanatate.
La multi ani si sa-l vedem sper intr-un interviu la DM cat de curand!
redlady08
Sep 1 2007, 06:20 PM
Dudu Georgescu este unul dintre cei mai mari fotbalisti pe care i-a avut vreodata Romania. Cu totii ii stim numele si performantele, dar doar cei mai in varsta se pot lauda ca l-au vazut jucand si dand acele neuitate goluri cu capul.
La multi ani Dudu, multa sanatate si te asteptam pe la mania sa ne impartasesti si noua celor care nu am avut ocazia sa te vedem jucand din amintirle tale.
bigbobo
Sep 1 2007, 06:40 PM
La Multi Ani Dudu Georgescu!!!
CyberDog
Sep 1 2007, 06:48 PM
Capirossi
Sep 1 2007, 06:56 PM
*** La multi ani, Maestre ! ***
http://www.dinamomania.net/articol.php?aid=8420@ CyberDog :

Cybere, ketchupu' se bea ?
CyberDog
Sep 1 2007, 07:36 PM
@Capirossi
Nu coane, nu se bea se adauga la fripturica....Dudu nu a fost niciodata un mare bautor. I-a placut un pahar de vin si o berica, chiar si o tzuiculita de Bihor, dar nu a depasit niciodata masura.
In fotografiile acelea eram pe undeva prin strainataturi ( mai precis la Ankara ) si cu ONOARE reprezentam Ministerul de Interne intr-o competitie sportiva. Impreuna cu Dudu, eram responsabili de tot ce tine de organizarea delegatiei romane.
De fapt, Ministerul de Interne din vremea aceea ( cred ca era prin 1995 ), a fost singurul care i-a intins o mana de ajutor lui Dudu, care avea gradul de colonel si lucra, repet, CU ONOARE , in cadrul Directiei de Cultura si Sport a MI. Tot ce facea Dudu, facea din suflet si se simtea ONORAT ca i s-a acordat incredere. Modestia l-a caracterizat intotdeauna.
Putini stiu ce simtea fotbalistul Dudu Georgescu pe atunci. Imi aduc aminte ca Dudu organiza competitii de tot felul, mai putin pe cele de fotbal ( ??????!!!!!!!) care erau in grija lui Sandu Nicolae. Iar clubul Dinamo nu simtea nevoia de a a vea ca angajat un fost fotbalist de valoare mondiala. Macar antrenor la juniori....
Prietenia care ne-a legat inca de pe vremea cand eu, junior fiind, ii centram pentru a face fotografiile publicate de revista franceza "MONDIAL" ( apropos, dupa vreo 100 de centrari la cap si cam tot atatea fotografii, francezii i-au publicat un poster urias cu ...mingea la picior ), a continuat si dupa ani, cand viata ne-a adus din nou alaturi, de data asta colegi de munca.
La scurta vreme, Dudu a plecat sa antreneze Dunarea Calarasi, fiindca ii ordonase cineva, iar el n-a refuzat fiindca isi dorea sa stea acolo, pe gazon, unde, dupa cum mi-a zis intotdeauana "este locul lui". Birourile nu l-ai atras niciodata, iar daca vedea o minge pe strada, privirea incepea sa-i rada instantaneu.
Acum, de pestea un ocean, mi-as dori sa fiu alaturi de el inca odata, sa sorbim linistiti un pahar de vin alb si sa depanam amintiri.
Poate alta data.....
gavros
Sep 1 2007, 10:56 PM
un mare fotbalist Dudu, pacat ca nu am apucat sa il vad si eu pe un stadion
La multi Ani !!
antisteaua
Sep 1 2007, 11:03 PM
La Multi Ani Dudu Georgescu.
FarfelkugeL
Sep 2 2007, 10:08 AM
La multi ani Dudu Georgescu. Pacat ca cei care au Dinamo in sange sunt uitati. Numai bine.
Bascanu
Oct 16 2007, 06:55 PM
Pentru interviu detaliat cu Dudu Georgescu click
AICI
marcher
Oct 16 2007, 06:58 PM
Nu merge, bascane
Capirossi
Oct 16 2007, 08:04 PM
marchere, ai nevoie de un player flv ca sa vezi filmul lui bascanu. Il poti descarca de aici
http://applian.com/flvplayer/download_flv_player.php .
samael
Nov 29 2007, 01:36 PM
QUOTE(Capirossi @ 16 Oct 2006, 20:45)

Nu numai ca a fost Gheata de aur a Europei de doua ori, dar 47 reprezinta recordul neegalat de goluri intr-un campionat. A reusit sa-l depaseasca pe Yazalde.
iuliu
QUOTE
Din nou echipa a jucat pentru Dudu Georgescu , cele 47 goluri cu care a cucerit Gheata de Aur au fost un record , nu stiu daca si cand acest record a fost depasit pana azi.
Nu vreau sa ma bag aiurea in seama, sau sa umbresc valoarea sau importanta lui Dudu Georgescu, dar recordul (cel putin in Romania) il detine Ludovic Bonyhadi (ITA) cu 49 de goluri marcate in sezonul 1947-1948.
Oricum, frumoasa sectiunea "succese in alb-rosu".
iuliu
Nov 29 2007, 03:06 PM
Samael salut
Nimeni nu considera ca te bagi aiurea in seama , forum-ul e facut pentru discutii.
Atat Capirossi cat si eu ne-am referit la cele 47 goluri marcate de Dudu Georgescu in editia 1976-77 ca la un record in competitia europeana " Gheata de Aur " , nu in campionatul romanesc .
" Gheata " a fost infiintata in editia 1967-68 ( primul castigator portughezul Eusebio ) si de atunci pana astazi Dudu detine recordul , cu cele 47 goluri depasind cele " numai " 46 de goluri marcate de Yazalde in editia 1973-74 .
Recordul de goluri marcate in campionatul romanesc este desigur cifra de 49 goluri a aradeanului Bonyhadi , stabilit in editia 1947-48 , deci cu 20 ani inainte de decernarea primei Ghete .
Ca o curiozitate , daca in acel an ar fi existat Gheata , nu Bonyhadi ar fi luat-o ci ungurul Puskas (aflat la inceputul extraordinarei sale cariere ) cu...50 goluri .
Kity_reddog
Nov 29 2007, 03:49 PM
D-l Iuliu, sunteti o adevarata enciclopedie. Intrati mai des pe forum. Cu totii am avea de invatat de la dumneavoastra.
samael
Dec 2 2007, 03:14 PM
@iuliu
Multumesc pentru raspuns, stimate domn. Probabil am inteles eu gresit formularea "recordul neegalat de goluri intr-un campionat".
Nu stiam de recordul lui Puskas. Dar toate cele trei, patru recorduri mentionate mai sus se invirt in jurul a 46-50 de goluri. Oare exista mai mult de 50 de goluri marcate de un singur jucator intr-un campionat?
Numai bine!
iuliu
Dec 3 2007, 09:04 AM
Datele de mai jos le-am gasit pe Internet .
Exista o evidenta a golgheterilor europeni incepand din editia 1888-1889 (!) , desigur ca pana prin 1910 toti au fost englezi sau scotieni , erau singurele tari cu un campionat regulat .
Recordul absolut este detinut de jucatorul ungur Ferenk Deak , cu 66 (!?) goluri marcate in 1945-46.
Pe locul doi englezul Dean cu 60 goluri in editia 1927-28 .
Pe locul trei , cu 59 goluri , din nou Deak in editia 1948-49 si albanezul Resmja in 1950-51 .
Cifrele par astazi de domeniul fanteziei , se juca pe atunci alt fotbal , in afara de Anglia care juca in sistemul WM restul jucau inca in sistemul " piramida " cu un portar , doi fundasi , trei mijlocasi si cinci atacanti .
Recordul lui Dudu Georgescu de " numai " 47 goluri a fost stabilit in alte timpuri , cu un fotbal mai cinic si mai " rau " si merita toata cinstea .
Cai Lun
Dec 3 2007, 06:36 PM
QUOTE
sistemul " piramida " cu un portar , doi fundasi , trei mijlocasi si cinci atacanti
Ce familiar suna, daca ne uitam in oglinda din prezent: 5 fundasi (cu tot cu portarul), 3 mijlocasi defensivi, doi mijlocasi ofensivi si un varf! Ce a fost fotbalul is ce a ajuns... si dezamagirea e ca aceasta treansformare nu s-a facut pentru imbunatatirea calitatii spectacolului sportiv, ci pentru a obtine victoria cu orice pret!
gavros
Dec 3 2007, 07:10 PM
mai concret pentru bani
iuliu
Dec 4 2007, 02:36 PM
Fratilor , ati imbatranit , ati ajuns la ora nostalgiei ?
Fotbalul a fost si este un joc frumos indiferent in ce sistem se joaca . De fapt poti juca defensiv cu 2 fundasi si ofensiv cu 5 fundasi , important e ceea ce fac in teren fundasii si restul echipei .
Exemple ? Cand toata lumea juca in WM ( 3 fundasi , 2 mijlocasi , 5 inaintasi ) pe la inceputul anilor 1950 echipa Ungariei a retras un atacant intre mijlocasi . Aparent intarirea defensivei , dar de fapt doi din cei numai 4 inaintasi ramasi au jucat ca doi atacanti centrali avansati ( unul din era Puskas ) si pompati cu mingii de cei 3 mijlocasi au distrus apararile acelei vremi , prinzand intre ei pe bietul stoper singular din WM. ( Anglia - Ungaria 3-6 in 1953 , prima infrangere a Angliei acasa )
Mai tarziu in 1958 Brazilia a trecut la sistemul 4-2-4 , cu 4 fundasi . Aparent intarirea apararii . Aparent , pentru ca cei doi fundasi laterali au urcat in ofensiva , iar cei doi atacanti centrali ( unul din ei era un copil necunoscut , Pele ) au facut furori printre aparatorii adversi .
Dezvoltarea sistemelor de joc a fost de fapt un duel intre aparare si atac si mari antrenori ( Helenio Herera la Internationale sau... Traian Ionescu la Dinamo ) au inteles ca nu se poate construi o casa solida fara o temelie solida ( deci o echipa valoroasa fara o aparare valoroasa )
Personal mi-au placut meciurile tari , de lupta . Am apreciat mai mult o victorie cu 2-0 dupa doua goluri inteligente marcate unei aparari valoroase decat un 11-0 in fata unei echipe fara aparare .
Fotbalul a fost si va fi un joc frumos , mai ales cand il joaca Pele , Puskas sau ( ca sa revin la topic si sa nu fiu pedepsit ca am luat-o razna ) Dumitrache , Parcalab sau Dudu Georgescu .
dudu1961
Dec 4 2007, 02:52 PM

Eheheheh ! Ce vremuri !
Dar sa stii ca nici azi nu ducem lipsa de spectacol , numai ca iti trebuie si atacanti DE VALOARE precum Dudu Georgescu , si un pasator gen Lucesu sau Dinu !
Sau ne mutam cu toti in Anglia sau Spania !
Leaveyou
Dec 4 2007, 03:25 PM
Mă întrebam de ce jucătorii noștrii nu sunt în stare să facă o preluare bună, un stop precis, să tragă la poartă cum trag ceilalți ... să facă combinații în viteză. Chiar, n-am mai văzut un un-doi reușit de nu mai țin minte.
La handbal masculin: de ce oare nu mai suntem campioni mondiali ? De ce noi jucăm altceva ?
La rugby: de ce nu se mai discută despre România că ar putea să joace în Turneul celor X națiuni ? De ce noi jucăm altceva ?
Cred că mai pot enumera câteva ramuri unde timpul a rămas în loc pentru noi.
O posibilă explicație ar fi modul cum îi pregătim pe micuți. Nu-mi explic de ce la noi sunt atâtea greșeli (mă refer la fotbal). Cum dom'le să nu poți să faci un stop ? Să dai o pasă ? Nu mai zic că probabil ceilalți după care ni se scurg balele când joacă or avea și antrenori cu psihicul. Cădem în fund când Liverpool reface o diferență de scor. Sau, preferata mea, Middlesbrough. Sau Bayern sau alții. La noi de ce nu se poate ? O fi de la amărâta aia de baladă ? Aia, cu ciobanul de stătea cu mâinile în sân să-l omoare ceilalți ... Așa suntem noi ? Toți ?
La noi totul a rămas încremenit în ceea ce au învățat cândva cei care acuma antrenează.
România joacă hanbal la fel ca și în anii 70.
România joacă rugby, fotbal, volei etc. ca atunci când le-a mers bine.
Domn' Iuliu mă primiți pe tarlau dvs, pe care ați luat-o razna ?
Leaveyou
Dec 5 2007, 09:13 AM
Citind ce am scris mai sus, vreau să spun că mă refeream că am luat-o puțin pe arătură. Și cum Iuliu s-a speriat că a luat-o razna ... de aici remarca mea. Pentru că sunt de acord întru-totul cu Iuliu în privința afirmației că nu contează sistemul de joc (parcă așa susținea și Cornel Dinu) ci a calității celor care intră pe teren și ce pot face ei.
reddog_sv
Dec 30 2007, 02:57 PM
Stabilit în Canada de ani buni, Dudu Georgescu (57 de ani) a sosit în țară pentru a sărbători împreună cu apropiații săi sărbătorile de iarnă. Dinamovistul care a cîștigat de două ori Gheata de Aur și-a propus ca din 2008 să nu mai părăsească niciodată România și să lucreze în cadrul clubului Dinamo București
Deși locuiește în zona stadionului Dinamo, Dudu Georgescu nu a vizitat deloc arena roș-albilor.
"O bag pe aia cu timpul. Celor care mă întreabă de ce nu am trecut deloc pe la stadionul Dinamo le spun că am prea multe pe cap. Nu le spun motivul real!"
Explicația este una cît se poate de "pămînteană". Fostul golgeter al cîinilor nu se află în relații foarte bune cu fostul său coleg, actualul administrator delegat, Cornel Dinu.
"Nu sînt în relații bune cu el. Sîntem la stadiul de "Bună ziua" și cam atît"
Din același motiv, legenda dinamovistă este sceptic în legătură cun revenirea lui Mircea Lucescu în Ștefan cel Mare: "Lucescu și Dinu nu pot lucra împreună la Dinamo! De asta cred că Mircea nu se întoarce în acest moment la Dinamo! N-are loc acum la club"
Sursa: Evenimentul Zilei
The Game
Dec 30 2007, 11:51 PM
Doar si-a propus? A primit vreo oferta?
The Game
Sep 1 2008, 01:18 PM
Astazi e ziua lui, implineste 58 de ani.
La multi ani, Dudu !
Morpheuss
Sep 1 2008, 02:24 PM
La multi ani si respect, Dudu Georgescu!